vineri, 29 aprilie 2016

Reteta homemade de curatare a buretilor si pensulelor de machiaj



#buzzsilan


Astazi mi-am curatat buretii de machiaj si pensulele cu o reteta pe care vreau sa v-o impartasesc si voua, caci mi s-a parut rapida si eficienta.

Ingrediente

-o lingurita de bicarbonat de sodiu
-10-15 ml  otet
-o jumatate de capacel de Silan Soft&Oils






Cum se prepara?

Intr-un bol adaugam lingurita de bicarbonat, balsamul de rufe Silan si otetul de vin.

Trebuie sa avem grija sa avem uun bol mai mare, sau putem face preparatul intr-un alt recipient, pentru ca bicarbonatul va reactiona cu otetul si astfel va rezulta un compus efervescent.






Punem buretii si pensulele de machiaj in solutie, avand grija ca sa fie cufundati complet in solutie.

Lasam solutia sa actioneze cateva ore (sau chiar peste noapte), dupa care scoatem bureteii si pensulele, le clatim bine cu apa calduta si apoi ii punem la uscat pe un prosop la soare.

Rezultatul : Bureti curati si pensule ca noi, insa fara miros intepator de otet, ci cu mirosul proaspat al balsamului Silan Soft&Oils Gold.



luni, 25 aprilie 2016




Review : Poême EDP


Spune totul fără nici un cuvânt!

Aceasta este cea mai buna descriere a parfumului meu preferat al tuturor timpurilor.

L-am descoperit intamplator acum cativa ani si de atunci a devenit nelipsit.

Dupa notele puternice floral-orientale, credeam ca este creat in secolul trecut, insa am aflat ca a fost lansat abia in 1995. Un parfum atipic pentru generatia lui.

Spre deosebire de alte esente de la aceeasi casa, nici nu beneficiaza de publicitate.

Fiind un pafum care se recomanda prin calitatile sale inconfundabile, poate nici nu este nevoie de campanii de marketing agresive.

Aroma este inconfundabila, persistenta si radiaza in jurul meu, asadar mereu primesc complimente cand il port. Spre deosebire de alte esente cu note orientale pregnante, de aroma aceasta nu s-a plans nimeni.

Am avut parte numai de complimente. Fara sa-mi dau seama si eu l-am complimentat, spunandu-i unei persoane ¨ce bine mirosi¨, pentru ca apoi sa-mi dau seama ca era...bineinteles Poême 

Imi place foarte mult ca este persistent si mai ales ca are in compozitie note de vanilie, trandafir si ylang-ylang. Desi la descrierea parfumului nu apare tamaia, eu simt o aroma de tamaie, nu mult cat sa ma irite (Calvin Klein Obsession), ci suficient ca sa ma rasfete (ca si in cazul parfumurilor Bvlgari Jasmin Noir si Omnia Crystalline). Am citit ca aceasta nota tamaioasa s-ar datora de fapt extractului de floare de ylang-ylang.

In compozitia sa mai intalnim note exuberante de mac albastru din Himalaya, mimose, narcise, frezii, trandafir si vanilie.

Este un parfum floral-oriental care excelează în arta de contrast. Cum sa explic? Nu am mai avut aceasta senzatie, parca exista doua note in contrast, care alterneaza dar nu se suprapun. Le simt pe amandoua in acelasi timp.

Notele din Poeme formează o senzație olfactivă ¨poetică¨, imi da o stare de bine, caldura si lumina. Iar firea mea, uneori melancolica, este purtata intr-un alt univers, deasupra vietii de zi cu zi, cu bune si rele.

Mai putin ¨poetic¨ este pretul destul de piperat. Chiar si pe site-urile care comercializeaza parfumuri online il gasim la un pret de aprox. 500 ron in flacon de 100 de ml.

Nu vreau sa detaliez in acest post experienta mea cu parfumurile comandate pe site-uri online. Pot spune doar ca am cumparat 4 care erau cum trebuiau sa fie si unul singur a fost...cum sa spun mirosea a spirt, e cea mai buna descriere. Nu am putut sa-l folosesc, cu toate ca nu ma consider persoana cu cel mai fin simt olfactiv. Este vorba de Gucci II. Avusesem 3 parfumuri, doua le primisem cadou din tara, iar pe al treilea mi-l adusese sora mea din Germania. Si, cum va dati seama dupa cat de mult il foloseam, era ma definea si imi insenina ziua.

L-am comandat online impreuna cu Bvlgari Jasmin Noir. Bvlgari mirosea si persista ca ¨cel din parfumerii¨, dar Gucci II era...spirt, oricat ma straduiam sa identific o nota de trandafir. Nici nu-mi amintesc ce am facut cu el, unde a disparut, cert este ca nu l-am folosit. Asadar, nu stiu daca pot sa va recomand sa-l cumparati de pe un site unde este la un pret accesibil.

Revenind la Poeme, poot spune ca are o luminozitate deconcertantă. Poate si datorita culorii amabalajului (galben) si a esentei in sine (galben intens).

In acelasi timp, se simt si note temperate care mai domolesc aroma florala intensa (am citit ca ¨vinovatul¨ este macul albastru himalayan).

Acest duo alternant este însoțit de ¨un cor¨ floral : mimosa, narcise, frezii, trandafir si vanilie floare; creaza feeria unei grădini de vară splendidă sub allbastrul cerului si razele luminoase ale soarelui.

Un alt aspect aparte este faptul ca, spre deosebire de celealte parfumuri care au binecunoscutele note de baza, mijloc si varf, acesta imbina toate notele in acelasi timp.

Cu alte cuvine, intreaga zi ne va invalui cu aceleasi note ca atunci cand l-am aplicat. Poate dulceata notele florale se va estompa de-a lungul intregii zile, dar aroma distinctiva si inconfundabila de vanilie, mimose si frenzii va fi regasita si la sfarsitul zilei.

Cum scria un profesor de biochimie, o metafora intr-un context stiintific - trandafirii au rolul de a transporta un mesaj. Dupa care se vor ofili, ducand informatia mai departe.

Contextul era acesta (ca sa intelegeti metafora) : trandafirii erau asemanuiti ARNm (mesager) - care are viata cea mai scurta dintre toate toate tipurile de ARN, dar un rol important : de a ajuta la transcrierea codului genetic, si deci de a contribui la nasterea si renasterea intr-un context extins, a noastra (a vietii in toate formele in care o intalnim).

Asa este si acest parfum. Cand il port ma simt o persoana speciala.

Din pacate, asa cum se poate vedea, am epuizat si ultima picatura din sticla.  Intr-un viitor, nu foarte indepartat, sper ca voi avea din nou acest parfum.

Unele persoane am vazut ca acorda o mare importanta designului sticlei unui parfum. Tot acele persoane au spus ca acest design Poeme nu e cel mai inspirat.

Personal, nu consider definitoriu designul sticlei pentru un parfum. Cu cat mai simplu, cu atat mai bine.

In cazul fondurilor de ten, imi place ca acestea sa aiba fie pompa, fie pipeta, fie spatula, pentru o utilizare cat mai eficace a produsului.

Acum am decis ca cel putin o perioada de timp, sa las cliseele deoparte si sa ma las purtata de vant; adica sa incep sa experimentez si sa descopar noi orizonturi : noi parfumuri, sentimente, bucurii, emotii...

Viata este un poem care merita descoperit in fiecare zi, intotdeauna aceeasi cu micile bucurii si totusi altfel...Daca viata nu ar fi un poem inchiniat iubirii in fiecare zi, cu fiecare rasuflare, nu ar merita sa fie traita.




Statia de calcat Tefal GV8962 - prima testare #buzztefal

duminică, 24 aprilie 2016



Review : Fond de ten Double Wear Estee Lauder

Ieri am fost in Douglas Afi si, datorita unei reduceri de 40 ron, m-am razgandit; in loc sa-mi cumpar un parfum Chole prin programul Buy Back (plecasem cu sticluta goala de Givenchy Amarige pusa pe treaba :) ), m-am rasfatat cu un nou fond de ten (acelasi de...5 ani).

Am fost in magazin cu sora mea, pe care am convins-o nu demult sa-si ia si ea un fond de ten Estee Lauder (si-a luat varianta Maximum Cover) si mi-a spus ¨of domne, ia-ti, cu toate ca nu inteleg ce vezi tu la fondul asta de ten.¨

Abia astazi, cand am avut putin timp liber, m-am gandit cat de mult ne schimba timpul. Heraclit spunea ca ¨ nici un om nu calcă în acelaşi pârâu de două ori, pentru că pârâul nu mai e acelaşi, şi nici el nu mai e acelaşi om¨. Are dreptate.

Acum cativa ani, eram entuziasta si deschisa la tot ce imi rezerva viitorul. Acum privesc orice schimbare cu rezerva. Daca inainte ma duceam in parfumerii sa descopar cele mai noi parfumuri lansate, acum aproape mereu refuz sa miros testerele cu ¨noul parfum lansat de...¨. Sau cel mult iau testerul, si ma indrept tot spre zona mea de confort : ceea ce stiu am folosit si imi place.

Sunt reticenta la nou in aproape orice domeniu pentru ca experienta este mama invataturii. Chiar si in materie de beauty. Am avut experiente mai mult sau mai putin neplacute cand am schimbat ceea ce functiona doar de dragul noului.

Acum cateva luni, decisa fiind sa depasesc fixatia cu acest fond de ten, mi-am luat un fond de ten Clinique miniatura (mai avusesem unul, nu imi amintesc exact ce varianta) ;nu era deloc ceea ce imi doresc eu de la un fond de ten. 
Eu sunt o persoana care nu vrea sa aplice crema hidratanta, baza de machiaj, anticearcan, corector, ser iluminator, fond de ten si apoi pudra. 

Vreau un fond de ten care sa ofere tenului un apect mat, pudrat, pe o durata cat mai mare de timp. Acest fond de ten l-am descoperit acum cativa ani cand am primit cadou o trusa de miniaturi (rimel Somptuous, fond de ten Double Wear, mostra de parfum Estee Lauder Pleasures, ser de noapte Advance Night Repair si crema de noapte). 

Campania de marketing de atunci a fost un real succes, (un client fericit), caci am devenit fidela acestei marci. De-a lungul timpului am avut mai toate parfumurile lor (care miros intr-un fel anume, daca stii sa le porti la ocazia potrivita), serumul Advance Night Intensive Repair si cel iluminator, rimelul si rujul cu vinil (nelipsite din trusa mea de machiaj).

Mi-am cumparat acest fond de ten prima oara atunci cand nu era cunoscut la noi. Acum am vazut ca toti make-up artistii il prefera si mii de persoane il recomanda prin review-uri.  Este in categoria ¨fon de ten de top¨...

Mie imi place din varii motive :

- se gaseste intr-o mare varietate de nuante (38)
-este rezistent la transfer si la apa
-are un aspect pudrat, perfect pentru persoanele cu ten mixt sau gras
-rezista pe ten timp indelungat, intreaga zi
-nu incarca tenul, nici nu se aduna in zone precum pometii sau zona ochilor, asa cum mi s-a intamplat cu un alt tip de fond de ten la fel de scump (Lancôme Miracle Air de Teint - Fondul acesta de ten nu numai ca mi se aduna in anumite zone inestetic, dar si imi usca tenul - tenul meu fiind mixt). Dupa ce ma demachiam, tenul aproape ca ma ustura. Am renuntat rapid la el, cu toate ca imi placea aspectul luminos (si nu pudrat) al tenului
- nu este comedogenic 
-nu are parfum, sau uleiuri in compozitie
-are o formula lichida, se intinde foarte bine pe ten
-are o acoperire medie. Pentru o acoperire maxima, se aplica in doua straturi
-eu folosesc aprox. 5 ml intr-o luna, daca il folosesc zilnic 
-are factor de protectie SPF 10
 -am platit 159 Ron pentru ca am beneficiat de o reducere - iar daca ai card la una din parfumerii si achizitionezi produse Estee Lauder vei beneficia de foarte multe reduceri si mostre gratuite.

Nu imi place deoarece:

-nu are flacon cu pompita, de aceea ma gandeam sa-mi iau varianta de Double Wear Maximum Cover care este comercializata sub forma de tub. Totusi, am achizitionat acest fond de ten ca sa-l folosesc zilnic si nu vreau sa-mi incarc tenul inutil, mai ales ca nu am probleme majore (in afara de cuperoza si pistrui).

Iata cele doua nuante cum arata : 





Ingredientele si descrierea produsului le gasiti in imaginile de mai jos.
 







































Aveam nuanta 2N1 si de data aceasta am ales 1N2. 
In catalogul de prezentare a nuantelor de pe site-ul Estee Lauder am vazut ca sunt nuante foarte asemanatoare. Cum nu planuiam sa-mi cumpar un nou fond de ten, nu am stiut nuanta pe care o aveam acasa. Este, si acesta un aspect pozitiv : trebuit sa incerc cateva nuante.

















Recomand aceasta marca (Estee Lauder) si in special fondul de ten Double Wear. Mi se pare o achizitie foarte buna, un produs de calitate, care nu usuca tenul sau ii provoaca iritatii. Tenul are un aspect mat, culoarea este uniforma si persista intreaga zi.


Iata cum arata fondul de ten pe fata aplicat intr-un singur strat


Cea mai buna explicatie pentru relatia mea de lunga durata cu acest fond de ten cred ca este urmatoarea: daca un lucru merge bine, de ce sa il schimb de dragul variatiei? 

Poate ar trebui uneori sa ies din zona mea de confort si sa incerc alte produse, dar in cazul acesta cred ca sunt intr-o ¨simbioza¨ cu Double Wear, care este asa cum sugereaza numele, ca a doua piele pentru mine.

vineri, 22 aprilie 2016

Marinata de peste cu lamaie si ierburi aromatice





Marinata de peste cu lamaie si ierburi aromatice

Sunt pasionata de bucataria scandinava, din varii motive: gustul preparatelor este desavarsit, in contrast cu simplitatea retetelor.

Am urmarit multe emisiuni culinare cu maestri bucatari din tarile nordice, dar am citit si foarte multe carti de bucate (unele se gasesc si online), asa incat ma pot lauda cu o oarecare familiaritate cu bucataria lor. (in paranteza fie spus, poate nu pare tot atat de eleganta ca bucataria franceza, dar va garantez ca este cel putin la fel de placuta simturilor).

De fiecare data cand urmaresc o emisiune culinara, ma surprinde simplitatea cu care bucatarii imbina aromele si aspectul final al preparatului, pentru ca, nu-i asa?, pana la urma mancam si cu ochii, iar un preparat iti incanta inainte de toate privirea.

Inspirata dintr-o reteta scandinava, dar si cu cateva variatii personale (chilli si ciuperci), in aceasta seara va prezint marinata de peste cu lamaie si ierburi aromatice.

Preparatul se pregateste foarte rapid, in aproximativ 10-15 minute si poate fi consumat inca de a doua zi. (Dupa ce ¨s-a odihnit¨ si aromele s-au intrepatruns o noapte in frigider).

Pestele marinat este absolut delicios, usor de preparat si poate fi consumat fie cu paine prajita la micul dejun, fiind o rezerva importanta de proteine animale de care avem nevoie pe parcursul zilei sau poate constitui o masa frugala, cand nu avem timp sa gatim.

Un peste marinat este un peste bogat in mai multe arome. Marinata adauga savoare preparatului, printr-un sos simplu, obtinut dintr-o combinatie de ulei de masline, acizi, ierburi aromatice si condimente. Marinata insa actioneaza chimic asupra carnii (marinata necorespunzator, carnea de peste fiind fragila se poate gelatiniza, pierzandu-si textura caracteristica), astfel incat este important sa stim cum sa o preparam.

De ce avem nevoie?



- bucati de peste (diverse tipuri, dupa preferinte - hering, macrou, scrumbie) pe care le-am feliat subtire (aprox. 2 cm), le-am spalat bine si uscat pe un prosop de hartie. Presaram o lingurita de sare grunjoasa neiodata (pentru a pastra calitatile nutritive ale carnii) si o jumatate de lingurita de piper.




-250 ml de otet de vin alb (sau rosu) cu indice de aciditate de 9 grade. Nu putem inlocui otetul de vin cu otetul de mere sau otetul balsamic.

-o lamaie mare

-o ceapa mare

-3 linguri ulei de masline (are rolul de a imbina aromele ierburilor aromatice cu carnea pestelui si celelalte legume). Nu se poate inlocui cu unt, deoarece marinata se depoziteaza in frigider, iar untul se solidifica la rece.

-doua rosii mijlocii sau 200 de gr rosii cherry (lamaia, otetul si rosii confera aciditate sosului)

-1 lingurita de chilli (sau ardei tocat marunt). Cred ca chilli este intr-o combinatie armonioasa cu pestele si fructele de mare, scoate in evidenta aromele marine. Daca nu obisnuiti sa consumati chilli, puteti sa nu adaugati

-2-3 ciuperci pe are le feliem julienne

-750 de ml apa fiarta (in functie de cat peste dorim sa marinam, cantitatea variaza), astfel : la o masura de otet, se adauga 3 masuri de apa.

-marar, patrunjel, leustean (confera sosului o aroma bogata), intr-o cantitate generoasa. Exista o vorba printr bucatari ¨Ce ar fi somonul fara marar si fructele de mare fara patrunjel?¨, vorba de duh pe care o inteleg si mi-am insusit-o cu desavarsire. Am tocat grosier jumatate de legatura din fiecare

-sare neiodata, boabe de piper, jumatate din coaja unei lamai rase, o lingurita de piper


Vom obtine o marinata facuta in casa de calitate si de aproximativ 2 ori mai ieftina decat ceea ce se gaseste pe piata (personal sunt nemultumita de ceea ce gasesc la ora actuala pe piata, preparatele mi se par neglijent incropite cat sa fie comestibile, dar bineinteles la un pret piperat - evident nejustificat).


Nu stiu daca este vorba de marketing mincinos, dar majoritatea firmelor care comercializeaza produse deja preparate se bazeaza probabil pe lipsa de timp a clientilor care se adapteaza de voie sau nevoie ofertei de pe piata.


Sa revenim la marinata noastra.



Ciupercile, rosii si ceapa se feliaza.



Intr-o cratita preparam sosul marinatei : punem 3 linguri ulei de masline, 1 lingurita de chilli, 1 lingurita de sare neiodata (in plus fata de cea presarata direct pe feliile de macrou), zeama unei lamai mari si ierburile taiate grosier). Peste acestea adaugam cei 250 ml de otet de vin.

Intre timp am pus in fierbator 750 de ml apa (pentru a o fierbe rapid, fara a mai fi nevoie sa o fierb pe aragaz) - truc invatat de la Jamie Oliver - maestrul preparatelor culinare rapide.





Apa fiarta o adaugam in cratita si amestecam bine (pentru ca sarea sa se dizolve).


Turnam sosul marinatei in borcanul (sau un recipient etans) in care am pus feliile de macrou si legumele feliate. Punem capacul si il inchidem.

Eu am folosit un prosop deoarece borcanul era fierbinte si l-am agitat de cateva ori pentru a ma asigura ca marinata este distribuita uniform.

Peste 2 ore, cand s-a racit l-am dat la frigider peste noapte.




Poate fi consumat chiar de a doua zi, la micul dejun.

Se potriveste frumos cu felii de paine neagra (sau integrala) cu seminte prajita peste care am adaugat cateva picaturi de ulei de masline.

Sau, de ce cu foccacia, bruschete cu rosii si oregano sau usturoi.




joi, 21 aprilie 2016


Macrou la cuptor in sos de vin alb si rosii

Probabil va intrebati de ce gatesc atat de mult peste/fructe de mare, mai ales ca nici nu stau la mare.

Exista o explicatie simpla: eu nu am mancat niciodata (sau aproape deloc) carne de vita, miel sau oaie, deoarece in familie mea nu se consuma aceste tipuri de carnuri.


Prefer in schimb mancarurile usoare din carne de pasare, fructe de mare sau peste. Carnea alba se gateste relativ rapid, la fel si cea de peste.

In toate retetele, la toti bucatarii, vom regasi cateva ingrediente cheie in aproape toate retetele cu preparate din fructe de mare/peste, ceea ce insemana ca nu ai cum sa gresesti o reteta, daca folosesti ingredientele ¨magice¨, in cantitatile potrivite.

Aceste ingrediente sunt : vinul alb (sec, demisec sau demidulce), sucul de lamaie, uleiul de masline, sarea, piperul si patrunjelul. Acestea sunt ingredientele de baza in orice reteta ¨cu ingrediente marine¨.

Mie imi place somonul, dar din pacate nu numai pretul ma impiedica sa-l cumpar. Am citit ca majoritatea somonilor comercializati la noi provin din crescatorii si au fost hraniti cu mai multe vitamine si aditivi sintetici pentru a creste mai repede.
 Mai mult, se presupune ca acesti pesti contin mari cantitati de plumb sau cadmiu.

Odinioara (pe la inceputul secolului XX) pestele cel mai ieftin in SUA, consumat cu precadere de mineri si...ursi (minele se gaseau de-a lungul raurilor unde se gasea somonul salbatic), evitat din cauza culorii portocalii a carnii, acum iata ca este unul dintre cele mai cautate tipuri de peste datorita acizilor grasi saturati (omega 3) din compozitie.

Imi amintesc ca atunci cand am fost in vacanta in Italia am mancat atata somon (afumat sau la gratar) cat n-am mai mancat de atunci. Avea un gust deosebit si un pret mai mult decat acceptabil : 500 de gr somon in Italia din Italia costa 7,5 euro. Mai mult decat acceptabil.

L-am mancat in diverse combinatii : in salate, sandwichuri sau la gratar. Cand am plecat din Italia, caci eram intr-o excursie prin Europa mi-am luat la pachet, bineinteles, sandwichuri cu somon.
 
Macroul, pe de alta parte, este un peste care se comercializeaza cu 10-20 ron kg. Cu acelasi continut in acizi grasi ca si somonul, dar mult mai ieftin. In afara acizilor grasi omega 3, macroul contine si proteine.

O portie de 85 de grame are 21 de grame de proteine si multe alte minerale precum calciul, potasiul, seleniul si magneziul, care contribuie la buna functionare a organismului (inima, oase, dinti, nervi si muschi).

Cat priveste vitaminele, macroul contine niacina (Vitamina B3), colina, folati, Vitamina E, Vitamina D, Vitamina A, Vitamina K, C si B12. Este de preferat, dupa parerea mea, sa NU consumam peste importat din China (cum ar fi pangasius).

Am interactionat destul de mult timp cu chinezi si stiu de la ei ca nivelul de poluare este foarte mare. Aerul este irespirabil, iar apele foarte toxice. De aceea, majoritatea pestilor importati din China provin din crescatorii si sunt hraniti artificial (daca nu si creati artificial, cum ar fi unele specii hibride).

Este foarte important, de aceea, sa verificam cel putin tara de provenienta, cand achizitionampeste din supermarket.

Consum si crapul nostru, romanesc, dar mai rar, deoarece are solzi si procesul de curatare este mai complicat.

Imi place sa gatesc macrou deoarece nu are solzi si se curata foarte rapid. Am facut de multe ori macrou marinat (nu stiu daca ati vazut dar 600 de gr de macrou in marinada este comercializat in supermarketuri la pretul de 2 kg).

Saptamana trecuta am primit 4 bucati de macrou. 2 dintre ei i-am pus la marinat (o sa adaug reteta intr-un alt articol), iar ceilalti doi i-am 
gatit la cuptor, folosind o reteta clasica, fara variatii personale.

Iata cum se pregateste foarte rapid macroul la cuptor intr-un sos gustos

Pentru aceasta reteta avem nevoie de:
- 2 bucati de macrou
- 2-3 linguri de ulei de masline
- 250 ml vin alb demisec
- zeama unei lamai mari sau zeama a doua lamai mici
- 3-4 rosii mijlocii taiate cubulete sau feliate
- 3-4 catei de usturoi tocati fin
- o jumatate de ceapa mica feliata
- sare, piper dupa gust
- patrunjel tocat








Pestele se curata, se spala bine si se cresteaza.

Se aseaza intr-o tava non-aderenta impreuna cu rosiile taite cubulete, ceapa si usturoiul.  Adaugam 250 de ml de vin si stropim pestii cu putin ulei de masline. Adaugam sare si piper.

 









Taiem o lamaie mare si stoarcem zeama peste preparat. Se pune tava in cuptorul incins in prealabil si se lasa la foc mediu (190 grade) pentru 20 de minute.





Dupa 20 de minute, intoarcem pestele pe cealata parte si il mai lasam 10 minute la gatit. Oprim focul si la sfarsit se presara patrunjelul tocat marunt.





Eu l-am servit asortat cu cartofi in sos de lamaie cu ciuperci.


Cartofi cu ciuperci in sos de lamaie si usturoi

Ieri seara am gatit o reteta pe care am conceput-o acum cativa ani cand tineam post si care imi place mult din varii motive: se poate asorta tuturor tipurilor de carne (rosie, alba, peste) - gatite fie la gratar, cuptor sau in sos, se prepara rapid, iar ciupercile, cartofii si lamaia mi se pare ca sunt o combinatie buna.

Timp de preparare : 20-25 de minute

Ingrediente:

- 500 gr cartofi noi intregi (se pot folosi si cartofi taiati cubulete)
-200 gr ciuperci
-2-3 linguri ulei de masline
-zeama de la o lamaie
-sare si piper
-patrunjel
-100 ml apa/vin alb
-3-4 catei de usturoi

Cum se prepara?

Cartofii se spala bine si se pun la fiert intr-o oala. Se lasa la fiert 10-15 minute.  Nu trebuie sa fie gatiti complet, deoarece urmeaza sa-i punem in tigaie cu cipercile.

Intr-o tigaie se pun 2-3 linguri de ulei de masline. Cand tigaia s-a incins, adaugam ciupercile pe care le-am taiat subtire (de preferat le taiem pe verticala pentru a fi si aspectuoase).



Lasam doua-trei minute ciupercile la calit pana capata o culoare aramie, dupa care stoarcem zeama unei lamai in tigaie. Adaugam si cartofii pe care i-am fiert inainte in tigaie si amestecam bine.














Adaugam sare si piper. Putem pune 100 de ml de vin alb pentru a obtine un sos aromat (in aprox. 3-4 minute tot alcoolul din vin se evapora). In acelasi timp cu vinul se adauga si 3-4 catei de usturoi tocati sau zdrobiti.


Daca tinem post sau nu avem vin, putem adauga 100 ml de apa.

Amestecam bine in tigaie pentru ca toti cartofii sa se gateasca uniform. Lasam preparatul 5-10 minute la gatit.





La sfarsit tocam cateva fire de patrunjel si le presaram deasupra preparatului.



Pofta buna!



luni, 18 aprilie 2016


De curand am fost in Sephora si am gasit un produs care mi-a atras atentia si anume acest serum de fata. 

Spun ca mi-a atras atentia caci este roll on. Pana acum nu am avut nici o crema sau serum sub forma de roll on , desi este un concept de ambalaj la care m-am gandit, mult mai salutar decat cel sub forma de flacon cu pompita sau pipeta. 

In imaginatia mea, un produs ambalat intr-un flacon care nu sta deschis pe parcursul aplicarii, asa incat antioxidantii si alti compusi activi din compozitie sa nu interactioneze cu mediul inconjurator si nici sa nu fie nevoie sa-l aplici cu degetele, este o combinatie castigatoare. 

Acum cateva impresii despre produsele marca Sephora. Acum cativa ani cei de la Sephora aveau o politica de fidelizare a clientilor foarte activa, asa incat primeam fie mici truse de machiaj, fie mostre de parfumuri, rujuri sau produse marca Sephora constant. 

Acum spre exemplu, cand mi-am achizitionat acest ser si inca un spray hidratant nu am primit nici macar o mostra (de orice) si nici punga (e drept domnisoara de la casa mi-a spus ca au numai pungi mari si ca mi le poate pune intr-o punga mare, dar am refuzat oferta asa generoasa). Totusi, as fi apreciat o mostra. 

In fine, cum spuneam, am avut ocazia de-a lungul timpului sa testez trusele lor de machiaj si pot spune ca machiajul rezista si imi place intensitatea culorilor fardurilor. Tot de la ei am un eyeliner pe care nu l-as schimba cu nici un altul. Imi place negrul pur si precizia cu care imi conturez ochii. 

Imi place ca produsele lor sunt biocompatibile cu tenul meu, oarecum dificil si neiubitor de creme, fonduri de ten sau serumuri. 

Acum despre acest serum. 


 
Are o textura lejera de gel, deloc onctuoasa. Se simte foarte bine pe fata, este absorbit instant si tenul este catifelat la atingere, fara nici o urma de grasime. Tenul se simte ca si cum ar fi foarte bine spalat, nu are textura obisnuita dupa aplicare unui serum (serumurile se presupune ca au o formula mult mai concentrata ca a unei creme).  

Am fost tare incanta si de masajul facial cu roll on, e placut sa plimbi roll on-ul pe fata si sa aplici serumul in acelasi timp. 

Am folosit de-a lungul timpului serumuri hidratante, in special cele de la Estee Lauder, dar le gasesc destul de scumpe pentru ceea ce stiu sa faca. Mai ales ca cel putin serumul iluminator de la Estee Lauder a facut ravagii pe tenul meu: m-am ales cu niste cosuri de care prefer sa uit. Si acum, dupa cateva luni, mai am cateva pete maronii de la acea eruptie. Am primit o mostra de 7 ml cadou si prefer sa cred ca numai produsul din mostra avea efecte asa...antagonice cu piele mea.

Acest serum nu are nici un parfum, este fara parabeni si se adreseaza inclusiv persoanelor cu pielea sensibila. Si nu este comedogenic.

Are o formula concentrata in peptide, care ofera fermitate si in HydroSenn+TM, ultra-hidratant (tin sa subliniez ca nu apare senzatia de gras sau lipicios dupa aplicare si ca, cel putin pentru mine, are un efect moderat hidratant de gel).

Plusuri: capatul sub forma de roll-on care se poate deschide sau inchide, pentru a intari eficienta formulei si a redesena ovalul fetei. Avand un capat de roll-on, produsul nu intra in contact cu aerul si are exact aceeasi formula de cate ori il aplicam.

Tenul devine mai fin si semnele oboselii se estompeaza si, dupa o luna, petele maronii sau pistruiile sunt estompate, iar pielea isi recapata elasticitatea.

Este un serum de fata care se poate folosi in sezonul calduros, deoarece este usor absorbit de piele si are o textura lejera, usor hidratanta.

Minusuri : Ambalajul de 40 de ml si pretul, aprox 120 ron. Nu este un serum tocmai ieftin. 




Chanel no 5 EDP

Pentru ca mai am foarte putin din acest parfum, m-am gandit sa-i inchin un articol, binemeritat zic eu. Mai ales ca in aceasta primavara l-am purtat destul de des.

Un clasic atemporal...Un parfum despre care s-au scris si spus deja prea multe...Este intr-adevar un parfum legendar si chiar daca nu l-au avut, multe dintre noi si l-ar fi dorit...

Sa scriu aici despre istoria sa, contextul in care a aparut si mai ales cine l-a creat, e aproape de priosos.

Toti stim (sau daca nu stim aflam) ca a fost creat de un parfumier (destul de logic) care se numea Ernst Beaux in prima jumatate a secolului al XX lea (mai exact in 1921) la cererea mademoisellei Chanel care isi dorea sa creeze un parfum adaptat trendului pe care il promova, simplitate si modestie in moda; bine cunoscutele taioare si fuste simple de tweed, in contrast cu moda de dinainte de primul razboi mondial.

Contextul istoric ar aparitiei acestui parfum este urmatorul : dupa razboi era criza economica in Europa, hainele trebuiau sa fie croit modest, adaptate clasei muncitoresti care se marea pe zi ce trece, o data cu numarul fabricilor), iar parfumurile luxuriante de altadata trebuiau sa fie inlocuite cu un parfum modest, simplist si usor de purtat de toate doamnele indiferent de clasa.

Desi pentru noi, in secolul XXI pare un parfum puternic, cu note floral-aldehidice, aproape greu de purtat, aflati ca atunci cand a fost inventat a fost un deschizator de drumuri tocmai pentru ca era un parfum floral cu note subtile de iasomnie si trandafiri, care contrasta puternic cu parfumurile grele, aproape intoxicante, cu note baroce folosite de burghezia europeana. Adica, in acel context, era un parfum floral subtil ambalat intr-o sticla rectangulara, de o simplitate neobisnuita si puternic contrastanta cu sticlutele bogat ornate de la acea data.

Mi-am cumparat primul parfum Chanel no 5 in timpul facultatii, din banuti chivernisiti cu greu, dar a meritat fiecare leut. Mai mult, am avut noroc ca era la oferta, asa incat parfumul mi-a placut si mai mult.  

Imi plac parfumurile de epoca, ador Givenchy Hot Couture si mai ales Opium YSL dar cine poate concura cu un parfum deja devenit un clasic?

Chanel 5 este primul parfum faimos compus cu aldehide si a ramas si cel mai renumit pana in ziua de azi. Ce sunt aldehidele? Parca imi aduce aminte de lectiile de chimie organica din clasa a X a : alcani, alchene, aldehide... That rings a bell. :)

Pe scurt, aldehidele sunt compusi organici sintetici, folositi pentru fabricarea unor parfumuri mixte (in care se combina esentele organice cu cele florale). Cel mai cunoscut parfum in care s-au folosit aldehide fiind acesta.
Daca retin bine, mirosul actualei EDT s-ar apropia mai mult de cum era in anii 1920 decat cel de EDP. Am aflat abia dupa ce am achizitionat parfumul in varianta EDP, fiind convinsa ca iau un parfum mai persistent.

Imi place acest parfum, are o aura eleganta si distincta. Ador sa-l port iarna, primavara si toamna. Am incercat o singura data sa-l port vara si am spus ca nu voi mai face greseala aceasta. Nu este tipul de parfum care se impaca bine cu caldura si nu il recomand purtat la mai mult de 25 de grade. Parca toate notele florale se disipa si raman note intoxicante aldehidice.

Inainte sa am acest parfum, am testat mai multe parfumuri Chanel, cum ar fi Chanel Mademoiselle si nu m-a impresionat deloc, nici mirosul in sine, nici persistenta. Chiar mi-am zis ca mi se pare un parfum banal, ori nu am eu simtul olfactiv cizelat, ori polipii ma impiedica sa simt toate notele, chiar si cele subtile. Mi se parea un parfum pudrat, fara nicio nota distincta. Sora mai mare, in schimb, no 5 are o amprenta personala care il deosebeste dintr-o mie si pe care nu l-am confundat pana acum cu nici o alta esenta. Aproape as spune ca nici o alta casanu s-a gandit sa creeze un parfum care sa aduca cu Chanel 5, desi de peste 90 de ani se afla constant in topul celor mai vandute parfumuri.

In paranteza fie spus, cred totusi ca o femeie nu e definita numai de parfumul pe care il poarta. Parfumul intregeste o tinuta, dar nu e totul...e foarte important sa stii sa porti un parfum, nu sa il achizitionezi doar pentru ca e un clasic sau are prietena.

Imi place sa observ reactia persoanelor din preajma mea cand port acest parfum. La cele mai multe esente  aud reactii categorice imi place, nu-mi place ...Dar la Chanel no 5, ei bine nici o reactie pozitiva sau negativa, doar ah...Uneori sunt curioasa si as vrea sa intreb ce parere au despre acest parfum, dar cuvintele sunt de prisos. E un mic secret al fiecareia: iti place, nu-ti place.

Nu il pot situa in top 5 al favoritelor (care se schimba de fiecare data), fiindca ma simt mai confortabil invesmantata in arome florale si senzuale cum ar fi Miss Dior Cherie sau Guerlain Insolence (cine nu-l iubeste?), poate si pentru a nu trezi reactii extreme (pozitive sau negative). Daca stau sa ma gandesc bine, in mod surprinzator, prin liceu adoram parfumurile tari, lemnoase, acum pesemne m-am imblanzit si prefer parfumurile girlie. (Trebuie sa mai lucrez la subconstient si la emotiile represate).

All in all, cu siguranta Chanel no 5 e un parfum cu o amprenta distincta care va scrie istorie mult timp de aici inainte. Eu zic ca merita sa-l ai macar o data in viata, fie numai ca sa-l porti doar la ocazii speciale.

luni, 11 aprilie 2016



 #buzzsilan

Silan Soft&Oils Gold

Cum probabil stiti, datorita Buzzstore am ocazia sa testez din noua gama de balsam de rufe Silan Soft&Oils, varianta Gold.

Prima data cand am deschis coletul m-a invaluit o aroma de vanilie care emana din sticla de Silan transparenta. 


Kitul de testare Buzzstore contine un balsam de rufe Silan Soft&Oils Gold, 10 mostre de 65 de ml pentru colege si prietene, 10 pliante pentru a le imparti impreuna cu mostrele, ghidul buzzerului si un umeras de satin cochet (l-am privit cu o inocenta de copil si l-am luat in mana aproape emotionata). In paranteza fie spus, am fost emotionata deoarece imi placea culoarea roz cand eram mica si mama nu era deloc incantata, preferand sa-mi tricoteze pulovere in orice alta culoare. 

Prima intrebuintare a balsamului de rufe am gasit-o in cateva minute de de deschiderea coletului. 
Sunt o persoana careia ii plac foarte mult odorizantele de camera sau de dulap, dar in acelasi timp putin dezamagita de ceea ce am gasit si am testat de pe piata. 
Am incercat mai multe combinatii pentru ca hainele mele sa aiba un parfum proaspat in dulap; de la saci de levantica, la uleiuri aromatice sau odorizante cu gel. Nu am fost impresionata. Asadar, am decis sa vad daca parfumul uleiurilor pretioase al noului balsam de rufe Silan Soft&Oils imi poate improspata garderoba.



Am dozat aprox. 15 ml de balsam intr-un recipient deschis (o statuie cu suport pentru uleiuri aromatice si am inmuiat un servetel in el). Rezultatul : Uimitor, a doua zi cand am deschis dulapul, hainele erau invaluite intr-un parfum delicat de vanilie. In cateva zile, balsamul s-a evaporat si am adaugat din nou o jumatate de capac. Sunt foarte multumita de aceasta descoperire. 

Urmatoare intrebuintare neconventionala a acestui balsam va fi curatatul pensulelor si a buretilor de machiaj. Desigur va voi impartasi impresiile si voua in urmatorul articol. 

Si pentru ca zilele acestea curatenia de Paste abia a inceput, voi folosi Silan Soft&Oils in nenumarate alte combinatii : pentru spalatul parchetului, a gresiei si faiantei, sau pentru spalarea covorului (adaugand un strop de balsam in filtrul aspiratorului). In acest mod, intreaga casa va fi curata, invaluita in aroma senzuala de vanilie si mosc. 

Pana acum am testat intens noul balsam de rufe in modul comun; Am spalat perdelele, draperiile, lenjeriile de pat, cuverturile si mai toate hainele care zaceau nepurtate de ceva timp la mine in dressing, caci am vrut sa le improspatez. Textura hainelor este mult imbunatatita, sunt mai moi si catifelate la atingere. Iar parfumul persista o perioada indelungata. 




Am folosit balsamul Silan atat pentru spalarea automata cat si pentru spalare manuala (a hainelor mai delicate).

Dozarea balsamului Silan este foarte simplă. Am folosit capacul sticlei Silan pentru o dozare corectă, apoi l-am turnat direct în compartimentul special pentru balsam, al mașinii de spălat.

Bine de stiut - Se recomanda folosirea a :
35 ml pentru haine moi (spălare automată)
55 ml pentru haine foarte moi (spălare automată)
18 ml pentru haine moi (spălare manuală)

 




Am fost foarte placut surprinsa de parfumul si textura hainelor mele dupa spalare. Desi este un produs ¨haut de gamme¨, pretul este accesibil. Il recomand cu drag tuturor persoanelor care vor un produs de calitate pentru ca raportul pret/calitate este foarte bun. Pe mine m-a convins inca de la prima utilizare. Un punct in plus al acestui balsam este sticla transparenta, care ne permite sa vedem cat produs a fost consumat.

Si pentru ca bucuria se imparte intotdeauna cu persoanele dragi, prietenele mele au primit o mostra de Silan pentru a se convinge de avantajele folosirii acestui balsam!

Multumesc Buzzstore!


Despre Silan Soft&Oils

Balsamul de rufe Silan Soft&Oils oferă parfumuri încântătoare și îngrijire unică, inspirată din industria cosmetică. 

Varianta Purple oferă un parfum captivant, echilibrat de note lemnoase senzuale, la care se adaugă elemente orientale și mosc. 

Varianta Blue te încântă cu parfumul lemnos luxuriant, note fructate și de mosc. 

Varianta Gold oferă o combinație fascinantă care întrepătrunde mireasma florilor elegante cu notele lemnoase senzuale, mosc și o atingere delicată de vanilie.





Reteta de post

Mancare de praz cu masline

M-am hotarat destul de tarziu, spre deosebire de alti ani, sa tin post. Azi am inceput postul Pastelui.

 Pentru mine nu e un stres psihic sa tin post, in viata de zi cu zi mananc moderat (aproximativ de 2-3 ori pe saptamana carne), si mai rar lactate si branzeturi. 

Asa cum se spune, obiceiurile alimentare se cultiva din familie, iar la mine in casa, deoarece tata nu mananca nici un produs lactat sau dulciuri, carne de vaca, miel, oase, capra, iepure, nici eu, copil fiind, nu am consumat aproape deloc aceste tipuri de carnuri. Eram in schimb fanii pasarilor (gasca, rata, fazan, curcan, pui,), al pestelui si al carnei de porc. 

Dar...sunt totusi o gurmanda...si poftesc. Astazi de exemplu, cand veneam spre casa, m-am abatut putin de la traseul obisnuit; stiam ca aroma de kurtos si gogosi sigur imi vor trezi simturile, fiind si obosita.

Am trecut asadar prin Auchan cu o lista de cumparaturi in mine. Astazi mi-as fi dorit sa gatesc cartofi taranesti cu ciuperci in sos de lamaie si usturoi. Este o reteta clasica de post pe care o prepar in toti anii. Mi se pare usor de preparat, iar combinatia dintre cartofi si ciuperci in sos de lamaie mi se pare interesanta. O prepar inca din gimnaziu, cand tineam post si imi gateam singura cu ingredientele pe care le gaseam in frigider. Treptat am imbunatatit-o si am incercat sa adaug si masline sau patrunjel.Asadar, sunt foarte mandra de reteta mea si o voi prezenta in zilele urmatoare pe blog.

Dar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, caci cum am ajuns la raionul de fructe si legume, am descoperit ca fix atunci ciupercile proaspete erau scoase de pe raft si caserolele erau inlocuite. Mai mult, oscilam intre ciupercile champignon pe care le folosesc de obicei la aceasta reteta si cele pleurotus sau hribii deshidratati (de incercat in viitor).

Asadar m-am razgandit cand am zarit niste fire minunate de praz. Nu am mai mancat praz de ani, de cand bunicii mei cultivau praz in sera. Si, recunosc, nici nu sunt fan. Dar, poate pentru ca-mi amintea de copilarie, mi s-a facut subit pofta de praz. In seara aceasta am gatit praz. Am luat doua fire de praz (desi am gatit numai unul), o legatura de patrunjel si 150 gr de masline.


De ce avem nevoie?

Este o reteta de post foarte satioasa (prazul contine multe fibre si vitamine) care se gateste rapid (aprox. 20-25 minute). Am folosit o tigaie nonaderenta si o lingura de ulei de masline (am vazut recent intr-o emisiune culinara ca uleiul de rapita va fi noul ulei de masline, dar deocamdata parca nu ma pot desparti inca de cel de masline).

Ingrediente

-1 fir de praz pe care il spalam foarte bine si inlaturam prima foaie. Se pot folosi si frunzele, insa eu am folosit astazi doar radacina pe care am taiat-o in felii subtirii julien
-100 gr de masline negre (se pot folosi si cele verzi, cu sau fara samburi)
- cateva fire de patrunjel
-1 lingura ulei de masline
-putin piper si sare dupa gust
-100 ml de apa


                                                     Cum se gateste?

Incalzim tigaia in care am adaugat in prealabil ulei de masline. Adaugam rondelele de praz si amestecam des, avand grija sa se gateasca uniform. Mirosul prazului care se gateste e foarte imbietor, cel putin pentru mine, care nu mai gatisem pana acum praz. 
Peste 10 minute, cand vedem ca ca a capatat o frumoasa culoare aramie, adaugam 100 de ml de apa, maslinele, sarea, piperul si amestecam din nou. Se pot adauga 150 ml daca ne dorim mai mult sos (care e delicios, pe cuvant de degusator de cursa lunga).
Il mai lasam pe foc inca 10-15 minute, dupa care presaram patrujelul maruntit. Lasam cateva minute mancarea ¨sa se odihneasca¨, iar apoi o servim.


Un fel de mancare lejer, de post si care aduce un aport consistent de fibre vegetale, vitamine si minerale.



Bine de stiut despre praz

Este una dintre legumele cu cel mai mare conţinut de fibre alimentare. 100 g de praz conţin 4-5 g fibre şi 27 de calorii. Datorită fibrelor, prazul ajută digestia şi stimulează eliminarea toxinelor. Există diferenţe în compoziţia celor două părţi. În partea albă a prazului se găsesc foarte multe glucide, care au proprietăţi diuretice. 
Dintre fibre, pectinele se găsesc din abundenţă în partea albă a prazului. Pe când frunzele conţin celuloză şi hemiceluloză, care se păstrează şi după prepararea termică a prazului. 
Cantităţile de vitamine sunt diferite: frunzele conţin mult mai multă vitamina A decât partea albă a prazului. Acelaşi lucru se întâmplă cu vitamina C, aprox. 31 mg în frunze şi 18 mg în partea albă. 
Mineralele se găsesc în cantităţi aproximativ egale în ambele părţi (radacina si tulpina). Nivelul ridicat de potasiu (256 mg), asociat cu nivelul scăzut de sodiu, accentuează proprietăţile diuretice ale prazului. Acesta mai conţine calciu (31 mg), magneziu (11 mg), fier (0,9 mg). 
 




duminică, 3 aprilie 2016




#buzzsecom

Impresii din campania de testare a celor trei produse Secom alese din gama de fito-dermatocosmetice

Asa cum probabil stiti, am primit un martisor minunat de la Buzzstore si Secom: am fost selectata sa particip la campania de testare a unei noi game de cosmetice.

Marturisesc ca nu ma asteptam sa fiu selectata si ca aceasta este prima campanie de testare organizata de Buzzstore la care particip (si cea care mi se potriveste de minune, deoarece nu ador  nimic mai mult pe lume decat produsele cosmetice).

Pe parcursul testarii m-am indragostit iremediabil de uleiul de avocado si abia astept sa-mi cumpar in perioada urmatoare si uleiul de migdale (sau cocos). Mi-am schimbat complet parerea despre uleiuri, cand am constat pe propria piele cat de usor este absorbit acest ulei, nu lasa nici o urma uleioasa.

Imi plac toate produsele Secom din gama Life-Flo, din experienta de tester pe cont propriu, pot spune fara nici o urma de indoiala, ca in cazul acestor produse raportul pret/calitate este foarte bun. Merita sa investesti o suma chiar si piperata pentru frumusetea si sanatatea ta, zic eu.

In timp, investia initiala se va amortiza din varii motive: produsele sunt de o calitate superioara si se utilizeaza in cantitati mici. Spre exemplu, argila de bentonita: pentru masca de corp cu efect antioxidant am avut nevoie doar de 3 masuri de argila, iar pentru mastile pentru fata, gat si decolteu o singura masura (arhisuficienta).

Despre uleiul de avocado pot spune ca i-am gasit multiple intrebuintari: mi-am demachiat tenul si in special zona sensibila din jurul ochilor cu el, mi-am facut masti pentru corp, par, ten, imi hidratez zilnic mainile cu o picatura minune. Cu toate acestea, cand ma uit la recipientul generos de 473 de ml, am impresia ca nu am consumat decat cateva picaturi.

Crema de fata RadiantSkin™ HA Cream cu acid hialuronic este preferata mea. Pot sa spun ca o voi folosi mult timp de acum inainte. De ce? Simplu, e foarte compatibila cu tenul meu si NU este comedogenica, cel putin pentru mine (cum au fost unele creme sau serumuri, de 4-5 ori mai scumpe, tot din game de dermatocosmetice; au facut ravagii cu tenul meu).

In doua saptamani de cand o folosesc mi-a transformat tenul intr-unul de portelan. Este solutia optima pentru toate problemele tenului meu:

– continutul de acid hialuronic a refacut textura tenulu si mi-a redefinit conturul fetei
– fitoextractele de anghinare si samburi de struguri imi hidrateaza intens tenul pe parcursul intregii zile
– uleiul de luminita noptii si untul de shea mi-au estompat pistruiile
-uleiurile esentiale din compozitie ii confera un miros fructat foarte placut care ma binedispune instant

Tenul meu este luminos, catifelat, mult mai neted, ca de bebelus.

Pe parcursul campaniei de testare, am vorbit cu mama, sora, unele prietene, colege si multe isi doresc sa-si cumpere cel putin un produs fito-dermatocosmetic Life-Flo. De aceea, am fost fericita ca am putut sa le ofer un vocher Secom de 25 de Ron reducere.

Iar eu: daca bugetul alocat ingrijirii corporale si faciale ar fi nelimitat, mi-as achizitiona o mare parte parte din aceste produse; cel mai mult imi doresc untul de cacao hidratant, scrubul exfoliant pe baza de sare de magneziu, uleiul de cocos si migdale si uleiul de levantica. Lista poate continua.

Din fericire acum stiu unde este magazinul Secom, nu foarte departe de mine si pot sa-l vizitez de cate ori imi doresc.

Pe viitor mi-as dori ca aceasta gama sa se imbogateasca cu produse cu pentru ingrijirea parului: sampon, balsam, masca si de ce nu produse de machiaj.












#buzzsecom

Masca de par intens hidratanta cu ulei de avocado si banane

De ceva timp am inceput sa simt ca parul meu nu este asa cum imi doresc, ca este atat de agresat de factorii de mediu inca aproape ma roaga sa-l tund.

Asadar, am inceput sa imi reamintesc ce tratamente homemade foloseam acasa, prin liceu, care imi faceau parul lung, matasos si stralucitor, invidiat de mai toate prietenele mele.

Si mi-am amintit: banana pasata facea minuni. O aplicam in combinatie cu uleiul de masline timp de 1 ora si apoi ma saponam ca de obicei.

Ieri mi-a venit o idee noua, sa folosesc o masca de par pe baza de banane si uulei de avocado. Am mai folosit uleiul de avocado de la Secom in campania de testare BUZZStore si in alte masti pentru par, ten si corp si am observat ca are o biocompatibilitate ridicata, fiind usor absorbit de tegumentul meu, cuticule sau firul de par. De cand am folosit masca cu ulei de avocado, parul meu este mult mai usor de coafat si disciplinat asa cum nu a mai fost de mult

Iata reţeta miraculoasă pentru păr: masca homemade din ulei de avocado Secom si banane

De ce banane? - Bananele au o concentraţie mare de vitamine şi minerale foarte hrănitoare pentru păr : vitamina A, B, C, E, calciu, potasiu, acid folic, magneziu, crom, sodiu, fosfor si fier.

Un fruct la fel de hrănitor ca şi banana, avocado conţine omega 3, ceea ce oferă strălucire şi hidratare intensă firului de păr. 

Eu am mi-am  facut aceasta masca cu rezultate vizibile de la prima aplicare foarte usor : intr-un blender am pus o banana coapta, am adaugat 20 de ml ulei de avocado si ceai de musetel. Ceaiul de musetel se adauga treptat, dupa pasarea bananei, pentru ca masca sa aiba textura potrivita (sa fie mai usor de aplicat).  Ingredientele se mixeaza pana obtinem o masca foarte fina.

Am strans parul intr-un coc si mi-am acoperit capul cu o casca de dus, peste care am infasurat un prosop (acest pas e important pentru ca umezeala sa se absoarba mai bine in firul de par).

E important sa obtinem o pasta foarte fina la blender; altfel, daca banana nu este bine pasata, va ramane prin par si va fi greu de indepartat cand clatim parul.

Am aplicat-o pe parul uscat de la radacini spre varfuri in timp ce-mi pieptanam parul cu un pieptene de plastic, si am lasat-o sa actioneze o ora. Apoi m-am clătit si samponat ca de obicei.

Este o masca foarte simplu de preparat in confortul de acasa, dar si foarte eficienta. Fiind o masca intens hidratanta, este recomandata persoanelor cu parul despicat, uscat, sau vopsit.