duminică, 27 martie 2016


Pulpe de curcan la cuptor cu mix de legume

Astazi am preparat o reteta foarte simpla, dar gustoasa. Am primit un curcan de la tara (si da, din pacate, este o mare diferenta intre carnea pe care o gasim in supermarket si carnea de la un animal crescut la tara). Carnea curcanului arata asa bine, incat puteam foarte bine sa o confund cu carnea de fazan.

Timp de preparare

40 min.

Ingrediente :

-pulpele superioare de la un curcan
-500-600 g mix de legume (porumb, mazare, morcov si ardei). Se pot folosi si legume congelate.
-1 lingura de ulei
-300 g rosii taiate cubulete
-sare si piper
-1 lingurita boia de ardei
-condimente  : tarhon, oregano si cimbrisor
-3-4 catei de usturoi
-1 cana supa de legume



Spalam pulpele de curcan si le crestam cu un cutit. Le presaram cu sare si piper.


Intr-o tava adaugam 1 lingura de ulei si punem pulpele.

Acoperim tava cu folie de aluminiu pentru ca pulpele sa se patrunda bine in interior si sa nu se arda la suprafata.

Punem tava la cuptorul incalzit si o lasam timp de 20 de minute.

Apoi adaugam mixul de legume, rosii taiate cubulete, condimentele, supa de legume si acoperim tava cu folie de aluminiu. Lasam tava la cuptor inca 10-15 minute.

 Inlaturam folia de aluminiu si mai lasam inca 10 minute la gatit.



Pofta buna!



Masca de fata homemade pentru tenul tern si lipsit de luminozitate

#buzzsecom

Pielea isi pierde stralucirea naturala cand lipsesc anumite vitamine si minerale din corp, odata cu inaintarea in varsta, din cauza deshidratarii, stresului, poluarii, sedentarismului, alimentatiei nesanatoase (lipsita de nutrienti) si lista poate continua.

Desigur, cea mai buna cale de a avea un ten luminos si un corp sanatos este adoptarea unui regim de viata echilibrat. Dar, pentru ca nu avem foarte mult timp pe care sa-l dedicam ingrijirii personale, avem nevoie de tratamente faciale si corporale naturale, eficiente si de buna calitate.

In aceasta saptamana am avut ocazia, datorita Buzzstore si Secom, sa testez produse fito-dermatocosmetice naturale din gama Life-Flo.

Astazi mi-am facut o masca de fata pentru curatarea si hidratarea tenului.

De ce avem nevoie?
- 1 capac pudra de argila de bentonita Secom - stimuleaza detoxifierea cutanata prin indepartarea excesului de sebum, a celulelor devitalizate, a toxinelor si altor impuritati
- 6-7 picaturi (1 lingurita) ulei de avocado Secom - contine vitaminele A, B1, B2,B5, aminoacizi (cu efect emolient si hidratant), acid oleic (acid gras important pentru efectul regenerant) si vitamina E (cu actiune antioxidanta)
- 1/2 ceasca de ceai de musetel- galbenusul de la un ou; galbenusul de ou se foloseste in masti pentru hidratare intensa a tenului uscat sau cicatrizat deoarece contine multe grasimi naturale, persoanele care isi doresc o masca cu efect de lifting, pot folosi albusul de ou (contine proteine si ajuta la umplerea ridurilor fine).
- 1 lingurita de iaurt natural - pentru curatare intensa
- cateva picaturi de vitamina C - stimuleaza producerea colagenului si trateaza cuperoza

Cum se face?

Ne trebuie un bol de ceramica si o spatula de lemn sau plastic pentru omogenizarea ingredientelor. In bol punem galbenusul de ou, un capac de pudra de argila, 1 lingurita de iaurt, cateva picaturi de Vitamina C (se gaseste la Plafar, fie sub forma de praf, fie sub forma de picaturi), si o lingurita de ulei de avocado. Amestecam ingredientele cu o spatula de lemn si adaugam treptat ceai de musetel pana cand masca capta textura corespunzatoare astfel incat sa poata fi intinsa pe fata. Eu am folosit o ceasca mica de ceai, deoarece am aplicat masca si pe gat si decolteu.

Rezultatul : un ten curat, luminos si hidratat.

Am fost surprinsa placut de masca mea care avea un aspect "profesional". Folosesc frecvent masti de argila pentru detoxifierea tenului si a corpului, dar de cate ori le prepar, niciodata nu imi ies ca in saloanele de cosmetica, in special textura.

Ei bine, de data aceasta masca avea un miros placut datorat ceaiului de musetel si o textura omogena datorata argilei de bentonita.

Am aplicat masca pe tenul curat, gat si decolteu si am asteptat sa actioneze timp de 15-20 de minute, dupa care am indepartat-o cu apa calduta.












vineri, 25 martie 2016

Sephora Eau sublimatrice très hydratante

Vreau sa va prezint un produs pe care l-am achizitionat recent din Sephora

Aceasta apa de corp intens hidratanta a fost o surpriza palcuta pentru mie. Am o parere foarte buna despre produsele marca Sephora, si imi place sa ma pierd printre rafturi in cautarea unui produs minune, parca creat special pentru mine. 

Si acesta asa cred ca este. O alternativa perfecta pentru o hidratare optima atunci cand sunt presata de timp. 

Imi place ca este foarte usor de aplicat atunci cand ies de la dus sau pe parcursul zilei cand imi simt pielea deshidratata. 

O folosesc de cele mai multe ori pentru hidratarea mainilor si a zonei gatului deorece, spre deosebire de alte creme sau lotiuni hidratante, acest produs este absorbit imediat, nu este uleios si cel mai important nu pateaza hainele. 

Totusi, pot spune ca nu are o mare putere de hidratare, cum au cremele cu formule mai concentrate. Pentru mine e un plus, intotdeauna fiind reticenta sa folosesc produse de ingrijire puternic hidratante, din varii motive : fie nu erau absorbite in totalitate de corp, fie nu erau compatibile cu pielea mea.  

Deci, pentru nevoile mele, e apa hidratanta perfecta. Textura lejera este insotita de un parfum delicat. Pielea se simte catifelata la atingere, iar parfumul delicat persita cateva ore (1-2).

Pana acum l-am folosit sa-mi hidratez numai corpul, nu am vrut sa risc aparitia unor ¨minunate¨ cosulete. Dar poate imi voi face curaj si pe viitor imi voi reimprospata si fata cu un puf de Eau sublimatrice très hydratante.

Acum acest spray sta in dulapul de la baie, caci il folosesc in principal pentru hidratare dupa ce-mi spal mainile.

Pe o scara de 1 la 5, 5 fiind nota maxima, ii acord un binemeritat 3.

Recomand acest produs?

Da

Il voi mai cumpara?

Eu l-am achizitionat la pret redus, am platit 15 ron pe el. Pretul mi se pare convenabil. Daca vor mai fi reduceri in perioada urmatoare, imi voi face provizii. Un alt plus este faptul ca este comercializat intr-un flacon generos de 150 de ml.

 



RADIANTSKIN™ HA CREAM #buzzsecom



Asa cum probabil stiti, datorita Buzzstore, am avut ocazia sa testez in aceasta perioada produse fito-dermatocosmetetice din gama Life-Flo Secom

Dupa o saptamana in care le-am folosit in mod regulat, pot spune ca sunt foarte incantata ca am descoperit aceste produse.

Iar produsul de care tenul meu nu se mai satura este crema de fata cu acid hialuronic Radiant Skin HA Cream. In sfarsit simt ca pielea mea e radioasa si catifelata, ca de portelan, asa cum mi-am dorit intotdeauna.
 
Cand am deschis cutia, m-a surprins textura onctuoasa, atipica pentru o crema de fata obisnuita si mai ales mirosul fructat placut.
 
 
 
Desi nu am implinit inca 30 de ani si nici nu o sa implinesc in urmatorii 2 ani :) (crema este adresa persoanelor cu varsta peste 30 de ani), simt nevoia unei creme cu acid hialuronic pentru a-i oferi tenului meu sprijin in procesul de reinnoire si intinerire. 
 
Sunt o persoana activa, destul de ocupata si trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca nu imi rezerv mult timp pentru ingrijirea personala. Factorii de mediu si un regim de viata sedentar si-au pus amprenta pe chip. Rezultatul : un ten tern, lipsit de vitalitate.

Crema de fata Radiant Skin HA m-a surprins placut din primul moment cand am folosit-o. Mai precis, imediat cum am aplicat-o pe pielea curata, am simtit ca tenul se incalzeste si apare o usoara roseata. Roseala a disparut destul de rapid. Mi-am simtit tenul puternic hidratat si un boost instant de luminozitate (datorat uleiurilor esentiale din compozitia sa).

Aceasta crema se comercializeaza in ambalaj de 50 ml, la pretul de 93 ron. 

Desi pare o crema scumpa, eu cred ca merita, mai ales cand e vorba de sanatatea si frumusetea mea. 

De-a lungul timpului am cumparat si folosit creme destul de scumpe care nu numai ca nu-si facea efectul minune promis, dar erau comedogenice si in rare ocazii aveam o reactie alergica. 

Un mare plus al acestei creme este biocompatibilitatea ridicata. Este foarte usor absorbita de ten, nu contine parabeni, parfumuri sau coloranti artificiali.
 
Eu am aplicat aceasta crema in ultima saptamana de doua ori pe zi (dimineata si seara) pe pielea curata si uscata. 
 
In aceasta saptamana m-am abtinut eroic sa nu ma machiez, pentru a putea fi sigura de efectul cremei. Imi simt tenul neted si luminos, iar conturul fetei este mai bine definit. 
 
Aceasta crema este recomandata pentru toate tipurile de ten. Eu am tenul mixt si nu am simtit in nici un moment ca aceasta crema imi ingreuna fata.
 
In afara de acid hialuronic mai contine fitoextracte de anghinare si samburi de struguri, glucozamina (sustin sinteza fibrelor de colagen si restructurarea epidermei). 
 
Aspectul intinerit si sanatos al pielii este redat de actiunea uleiului de luminita noptii, a untului de shea si a glicerinei (hidrateaza tenul). Iar parfumul placut fructat este datorat uleiurilor esentiale, deci 100% natural.                                 
 
Recomand aceasta crema datorita multiplelor beneficii, pentru o hidratare optima si mentinerea unei structurii frumoase si sanatoase a pielii. 
 

 
Bine de stiut : persoanele care se aboneaza la newsletterul Secom, primesc o reducere de 10% la urmatoarea achizitie.

 
 

joi, 24 martie 2016

Calvin Klein Obsession sau dilema lui Hamlet ¨a fi sau a nu fi¨.

Acest parfum l-am incercat de curand. Il avea sora mea si a zis ca ¨pentru ea e prea mult¨. Eu am zis, numai bine, am ceva nou de testat.

Am mai avut parfumuri Calvin Klein, One si Euphoria si mi-au placut. Am zis ca nu ma sperie, nici macar culoarea (dupa culoare imi dau seama ca trebuie sa fie un parfum oriental cu note de tamaie, santal si ambra poate si condimente santal...).

Un parfum purtat de 30-40 de ani e intotdeauna binevenit. Acea esenta speciala a vremurilor de demult da un plus parfumurilor si spune o poveste a femeilor de atunci.

Asadar eram tare incanta sa-l testez si in imaginatia mea era asociat cu Givenchy Amarige (un parfum pe care il ador, cred ca al doilea in lista mea de preferinte, dupa Poeme Lancome).

M-am parfumat putin pe incheietura mainii si m-a izbit un miros pregnant de tamaie si busuioc...si tamaie. Nota de varf de tamaie parca le punea pe planul doi pe celelate.

Avand atat de multe note orientale care ¨pornesc¨ un atac al simturilor olfactive imediat dupa ce  ajung in aer, am dedus ca acest parfum este si foarte persistent (imi plac parfumurile a caror esenta ma insotesc intreaga zi, discret sa nu le irit nasul celor de langa mine). Ei bine, pe pielea mea nu persista mai mult de 2-3 ore. Poate doar notele de mijloc de vanilie si santal, dar doar atat. Iar notele de varf atat de puternice si patrunzatoare se transforma in cel mai dulce miros posibil. Dulce, dar nu floral, vanilie si bergamota.

Unele persoane spun ca este un parfum aspru sau masculin. Pentru mine e un parfum care miroase foarte bine, poate sunt un pic prea dure acele note de tamaie de la inceput, dar apoi devine foarte usor. E ca o felina care se transforma intr-o pisicuta. Cred ca acest parfum trebuie sa fie purtat iarna, nu-mi pot imagina cum as putea sa-l port la 37+ Celsius.

Imi place aerul vintage (care te duce cu gandul la o bilioteca veche) pe care il are, chiar mai mult decat 24 Fauborg, care si el este in stilul parfumurilor intense, grele, rotunde dar extraordinar de bine realizate, nu doar ape indulcite cu aroma de caramel si vanilie cum sunt 90% din parfumurile din magazine si pe care le prefereram mai degraba in vremea studentiei.

L-am purtat de cateva ori. Cred ca trebuie sa-l mai folosesc de cateva ori pana sa-mi formez o parere definitiva. L-as mai purta? Cu siguranta ca-l voi purta in urmatoarele saptamani. Si poate si intr-o seara racoroasa de vara.

Este un parfum care spune o poveste. Nu este un parfum girlie, ca Nina Ricci, de exemplu. Mie imi place mult, imi da o stare extraordinara. Simt un boost de energie pozitiva, ma simt puternica si senzuala. Nimic nu mi se pare imposibil.

Deci il recomand cu incredere femeilor puternice si independente carora le place sa experimenteze si vor sa se teleporteze pentru un moment in anii ´70.

In comparatie cu Chanel no.5, acesta mi se pare mai greu si mai intens. Nu este un parfum care poate fi purtat de toata lumea.  Am o slabiciune pentru Poeme Lancome, dar si acesta se anunta a fi un alt preferat.










Parfumul Di Palomo Mulberry - Editie Limitata de iarna

Mulberry=duda

In aceasta iarna, dupa Craciun, cand iesisem de la facultate, am zis sa ma duc sa ma plimb prin Carrefour Orhideea.

Zis si facut. Nu planuiam sa-mi achizitionez nici un parfum, nici o lotiune de corp...nimic...dar am o mica slabiciune...parfumeriile...daca se lanseaza un nou parfum pe piata si eu nu i-am disecat toate aromele, nu am facut nimic.

Asadar am intrat in parfumeria Marionnaud, caci nu voiam sa mai fac doi pasi pana in Sephora. Am primit cateva produse cadou achizitionate exclusiv din Marionnaud (marca proprie sau nu) de la sora mea si pot sa spun ca mi-au placut (mai precis un gel de dus exfoliant cu trandafiri si crema de corp, ambele gama Rose Sensuelle).

Am vazut la intrarea in magazin un mare poster cu parfumul Di Palomo care se traducea cam asa : Parfumul Italiei facut in Uk. Am zambit. Si totusi...De ce nu as incerca ceva de care nu am auzit? Si mai mult Mulberry...Wow... nu am mai avut niciodata un parfum cu note de varf de dude.

Am intrebat unde sunt parfumurile Di Palomo si m-am indreptat spre raion. M-a uimit diversitatea parfumurilor si a produselor : gel de dus, lotiune de corp, uleiuri aromate, betisoare parfumate, parfumuri. Cand am miros sticla m-a izbit o aroma placuta florala : nu era esenta de trandafiri, sau ambra (pe acestea le recunosc primele). Oricum mirosul era floral-senzual, dulce cat sa nu irite mucoasa nazala, fresh mai putin.

Mi-am spus in acel moment ca, daca notele de varf ale parfumului persista toata ziua, va fi acel parfum pe care mi-as dori sa-l port iar si iar. Mi se parea ca seamana cu Gucci Eau de Parfum II, unul dintre cele mai purtate parfumuri (l-am primit cadou de 3 ori si mi l-am cumparat si eu de 3 ori). Deci, daca nu cel mai iubit, Gucci II este cu siguranta cel mai purtat. Oriunde si oricand. Dar nu asa se intampla, din pacate.

Acest parfum s-a gasit in editie limitata de iarna, nu este un parfum tocmai scump, ambalat in sticla de 50 de ml costa 89 (eu am platit 69 cu card de fidelitate Marionnaud).

Eu mi l-am achizitionat pentru ca aveam nevoie de un nou parfum si m-am gandit ca daca se gaseste in editie limitata de iarna, poate n-o sa-l mai gasesc pe rafturi.

Este un parfum floral, dulce, senzual, cu notele de varf de dud, bergamota si mandarina. Notele de de mijloc sunt vanilie, ceai verde, mosc si patchouli.

Imi place acest parfum. Toti imi spun ca miroase foarte bine. Nepotica mea mi-a spus ca miros ca un tort de ciocolata. Dar...are un minus: aceasta explozie de arome demential imbinate intr-un fel anume incat nu imi dau seama ce e, nu persista cat mi-as dori.  Acest parfum imi aminte de un alt parfum drag mie Estee Lauder Pleasures, dar acel parfum persista o zi intrega.

In comparatie cu alte parfumuri mult mai scumpe, parfumul persista mai mult, dar totusi... Dupa 4 ore parfumul nu se mai distinge aproape deloc; nici macar o aroma discreta pe piele.

Daca mi-as mai cumpara acest parfum : nici daca as vrea, nu as putea, pentru ca a fost produs intr-o editie limitata. Am vazut la mai multe parfumerii online ca il au inca pe stoc, unele livreaza in Romania. Dar, oricum, nu mi-as dori sa-l comand.

Poate il voi purta peste doua-trei luni, intr-o zi calduroasa de vara sau cand ma duc la tara sa culeg visine si caise.

Complimentele de la persoanele din preajma mea curg in primele ore, deci...parfumul isi face datoria..toti imi spun ca miros bine (cunoscandu-mi colectia care parca nu se mai termina, se gandesc in primul rand ca este un parfum scump).

Pe o scara de la 1 la 5 pentru notele de varf (eu numai pe acestea le miros) i-as da nota trei +, pentru persistenta 2.

Iata ca am avut si un parfum cu notele de varf dude. Deci de aceea sunt toti uimiti cand il port, nu recunosc (nici eu) esenta de dud si deduc ca e un parfum ¨haut de gamme¨. Pentru cateva ore poti  gadila simtul olfactiv al persoanelor din jurul tau.  Si mai mult, nici nu-l vor recunoaste.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu recunosc parfumurile care se purtau des, cum ar fi Lolita Lempicka acum cativa ani (senzational) sau Lady Milllion Paco Rabanne de cativa ani (nici acum nu am inteles de ce este mereu in topul parfumeriilor ca cel mai bine vandut parfum). Mie nu-mi tresar simturile cand il miros, nici pe pielea mea, nici pe tester...dar, gusturile nu se discuta. Deci, un parfum pe care nu-l gasesti oriunde e  binevenit. Eu am incercat si un parfumcu feromoni (l-am primit cadou, altfel nu as fi dat un leu pe el) si dupa ce m-am parfumat am inceput sa straunut, darrr barbatii de langa mine (nu multi, doi-trei) erau,cum sa spun extaziat. Ma intrebau ce esent folosesca, imi place (eu ma gandeam la glandele secretoare scoase ale unui sconcs si deja ma indispunea). O singura data l-am purtat, de ajuns pentru mine.

 Deci, nu mereu costul spune totul despre un parfum.









marți, 22 martie 2016

Midii in sos de vin - reteta clasica care nu da gres niciodata


Timp de preparare : maxim 20 de minute

Ingrediente:

-7-8 midii proaspete (se pot gasi in diverse supermarketuri, eu le-am achizitionat din Auchan. Se pot gasi si curatate si congelate, am incercat sa folosesc si midii congelate care mai aveau una din cochilii pentru decor)
-150 ml vin alb (se poate folosi si vin rose)
-cativa catei de usutoi
-o jumatate de rosie mare taiata cubulete (se pot folosi si rosii la conserva pe care le taiem cubulete)
-4 linguri de ulei de masline
-sare si piper dupa gust
-patrunjel
-o lamaie mica
-1-2 felii de paine prajita

Reteta aceasta este foarte usor de preparat siintr-un timp scurt. Daca aveti invitati, vor fi placut impresionati, deoarece bucataria italiana este foarte apreciata, si nu fara motiv. Daca doriti, puteti puteti sa pregatiti spaghete  peste care sa adaugati aceste midii. Nu am facut poze, dar pot sa va asigur ca este o reteta inspirata dupa o seara obositoare la serviciu sau pentru o persoana care nu sta prea mult timp in bucatarie.

In primul rand cateva informatii despre midii :

-La inceput, nu aveam foarte multe informatii despre midii. Le vazusem in supermarketuri la preturi decente (acestea m-au costat in Auchan 8,5 ron kg), in mai multe forme (fie congelate in cochilie, fie in cocktailul de fructe de mare, fie curatate si scoase din cochilie). Prima data cand le-am gatit (acum 2 ani) am preferat sa cumpar scoici deja curatate si congelate in cochilie, caci mi se parea destul de dificila operatiunea de curatare (mai precis nisipul de pe cochilie si algele uscate atasate de muschiul abductor al midiei din interior). Nu e foarte dificil.

-Pentru a obtine midii frumoase si curate, atunci cand optam pentru midii proaspete procedam in felul urmator : alegem acele midii care au cochilia inchisa sau care se inchide atunci cand o atingem. Aceste midii sunt vii. Cele deschise sunt moarte, s-au deschis si au nisip in interior. Se arunca. In timp ce le alegem, avem grija sa tragem usor de acele firisoare de alge prinse intre cochilii. Midiile alese le spalam apoi cu un burete de sarma avand grija sa curatam cochilia de toate impuritatile.
-Trebuie sa spun ca eu atunci cand nu stiam foarte multe despre midii, am avut ideea ¨geniala¨ de a le congela. Cand le-am dezghetat, aveau toate cochilia deschisa (fiind vii, mor in timpul congelarii si nu le mai putem folosi apoi). Am avut curiozitatea sa vad cum arata in interior : deloc placut ,tesutul mort se relaxase si era intins pe toata cochilia. Totusi, pot fi pastrate la frigider timp de o zi, nu se deschid. 800 gr de midii ajung lejer pentru o masa de patru persoane.

-dupa ce le curat bine, eu le asez pe o farfurie. Peste ele storc o jumatate de lamaie.


Asa ar trebui sa arate inainte de gatit

Intr-o oala putem cateva linguri de ulei de masline. Asteptam sa se incalzeasca uleiul. Apoi adaugam midiile si storcem o jumatate de lamaie peste ele. Acoperim vasul timp de 1-2 minute. Midiile se vor deschide in acest timp. Adaugam 150 de ml de vin alb si rosiile taiate cubulete. Lasam la gatit inca 2-3 minute. Apoi adaugam cateii de usturoi zdrobiti.
Amestecam foarte bine midiile, avand grija ca sosul sa patrunda in toate cochiliile. Putem folosi o lingura ca sa distribuim sosul in interiorul cochiliei.

Adaugam sare si piper dupa gust si stingem focul.

Pentru gust si decorul farfuriei maruntim cateva fire de patrunjel (se pot taia si grosier) pe care le vom presara deasupra farfuriei.

In farfurie asezam midiile si turnam si putin sos cu lingura. Sosul este atat de delicios incat vom avea nevoie de paine prajita sa-l mancam (optional).


In loc de paine putem folosi spaghete, asa cum am spus mai sus. Pentru acesta avem nevoie de o oala cu apa in care adaugam putina sare. Cand apa fierbe, adaugam pastele. Le putem adauga imediat cum am pus oala la fiert. Eu prefer sa le adaug apoi. Le las pe foc 7-8 minute. Nu trebuie sa le fierbem prea mult, ci asa cum spun italienii ¨al dente¨ adica aprape cand sunt gata. Daca le gatim prea mult, se vor dezintegra atunci cand dorim sa le servim. Spaghetele se scurg apoi de apa si se aseaza in farfurie. Peste ele se adauga scoicile si sosul. Se presara patrunjel deasupra.

Aceasta este reteta mea simpla pentru o cina sau pentru un pranz rapid. Fara multe calorii, fara multe ingrediente, si usor de gatit.




Vizita in magazinul Secom din Bucuresti - O incantare pentru toate simturile #buzzsecom


 Saptamana trecuta am făcut o vizită  magazinului Secom din Bucuresti (Bulevardul Iuliu Maniu nr. 59),ca urmare a selectiei mele in campania de testare organizata de Buzzstore, pentru a achizitiona    produse Secom fito-dermatocosmetice din gama Life-flo®.
Cum i-am pasit pragul am simtit ca am patruns intr-o oaza de liniste si armonie. Parfumul discret din magazin mi-a incantat simtul olfactiv. Am fost placut impresionata de amabilitatea personalului, designul modern din interior şi multitudinea de produse din gama de produse fito-dermatocosmetice. Aşezate frumos pe raft, parcă imi doream (si inca imi doresc) să le testez pe toate.
Am fost intampinata calduros de domnisoara consultant Secom, care mi-a pus cateva intrebari succinte despre tipul meu de ten, ce imi doresc de la un produs cosmetic si ce mi-ar placea sa testez. 
Inainte de vizita in magazin consultasem site-ul Secom. Deci, aveam o vaga idee despre ce produse as dori sa testez si anume untul de cacao, uleiul de levantica si crema de fata RadiantSkin HA Cream. Dar...am ales alte produse.   
Fiind o fire relativ comoda, am preferat uleiul de avocado in detrimentul untului de cacao, deoarece am considerat ca este mai usor de folosit. In locul uleiului de levantica am ales pudra de argila de bentonita, caci imi doresc sa incep o cura de detoxifiere, iar acest produs ma va ajuta sa elaborez masti corporale cu efect antioxidant. Al treilea produs ales a fost cel care ma atrasese din fata laptopului, crema de fata cu acid hialuronic RadiantSkin HA cream. Imi doream o crema de fata care sa imi lumineze fata, atat de obosita si care imi poate reda frumusetea naturala a fetei.  

Aceste alegeri le-am facut impreuna cu reprezenta Secom, care era foarte bine documenta si mi-a raspuns la toate intrebarile mele prompt. Mai mult, am primit sfaturi binevenite despre ingrijirea parului, corpului si a tenului. Desi folosesc argila pentru masti corporale si faciale, nu m-am gandit ca pot ¨gati¨ masti pentru scalp si par cu acest produs minune oferit de natura. 
Am aflat ca pot folosi ulei de avocado pentru demachierea zonei sensibile din jurul ochilor. Am fost surprinsa de acest sfat, deoarece nu m-am gandit pana acum ca ma pot demachia cu ulei de avcado. Fiind curioasa, aceasta a fost prima intrebuinare a uleiului de avocado. Recipientul produsului era sigilat asadar compusii activi (antioxidanti) nu puteau oxida. Pentru demachierea tenului, am aplicat o mica cantitate de ulei pe o discheta demachianta si am aplicat pe fata asa cum fac cu un demachiant obisnuit. Rezultatul : un ten perfect curat, ochi neiritati si zona sensibila din jurul ochilor intens hidratata. 

Am fost in magazin cu sora si nepoata mea care are trei anisori. A fost cuminte si linistita pe tot parcursul vizitei, ba chiar a socializat cu domnisoarele din magazin. Se pare că se simţea foarte bine în magazin. Probabil i-am transmis starea mea de bine. 

Mai tarziu aveam un curs istovitor de bioinformatica, asa ca parca as fi preferat sa raman acolo, printre multitudinea de produse.

Ce am gasit în Kit-ul de testat al buzzerului

-         un bol personalizat pentru prepararea măştilor şi cremelor homemade
-   10 cataloage cu produsele fito-dermatocosmetice Secom din gama Life-Flo
-    10 vouchere în valoare de 25 lei fiecare pe care să le împart la 10 prietene. Toate personele carora le-am povestit despre aceste produse, si-au dorit sa cumpere macar unul. Asa ca dupa cateva zile mai am doar 3 vouchere de impartit. 
-Ghidul de testare al Buzzerului       



In urmatoarele postari o sa va povestesc cate ceva despre fiecare produs in parte, inclusiv mastile handcraft pe care le-am incercat pana acum.

Cine este Secom
  



Secom® este compania romaneasca lider de autoritate in solutii de medicina integrativa, care raspund nevoilor unui lifestyle sanatos al omului modern, si promotor al frumusetii prin produse fito-dermatocosmetice, cu ingrediente de inalta calitate.
Compania Secom® este specializata in importul, promovarea si comercializarea de produse naturale pentru sanatate si frumusete. Inca de la inceput, Secom® si-a castigat pozitia de trendsetter, fiind prima companie care a introdus pe piata romaneasca ciupercile medicinale, extractele standardizate din plante si ingrediente inovatoare precum colostru, glutation, resveratrol, 5-HTP, NADH, D-riboza, GABA, L-citrulina, L-ornitina si multe altele.
  
Ce sunt produsele fito-dermatocosmetice Life-flo®?

Life-flo® este o gamă complexă de produse pentru îngrijire şi înfrumuseţare şi produse adresate tipurilor de ten care necesită tratamente dermatologice. Principiul care stă la baza formulării produselor Life-Flo® este asocierea ingredientelor naturale într-o manieră inovativă susţinută de rigurozitatea ştiinţifică.
Produsele Life-Flo® conţin ingrediente naturale, întâlnite în cele mai diverse zone ale globului, de la apele cristaline ale Antarcticii până la tărâmurile exotice din Noua Zeelandă. Formulele Life-Flo® sunt create în baza cercetărilor ştiinţifice pentru a respecta fiziologia pielii şi pentru a oferi rezultate excepţionale prin aplicare topică, non-invazivă.
Gama Life-flo® este soluţia ideală, fie că îţi doreşti hidratare, fermitate şi elasticitate, luminozitate sau atenuarea hipersensibilităţii

duminică, 20 martie 2016

Douglas Box of Beauty - editia martie 2016

Mi-am achizitionat aceasta cutie ca un moft si de suparare ca o fosta prietena si colega mi-a accesat contul de Facebook. Cum e o vorba in popor ¨Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani am eu grijă!¨ - foarte inspirata cugetarea si de actualitate, din pacate.  

Pe de alta parte am vrut sa ma rasfat deoarece imi definitivasem o parte din lucrarea de diseratie. Iar pretul (69 ron pentru posesorii de card Douglas) mi s-a parut accesibil. Asadar am fost in magaziunul Douglas din Afi si dupa 15 minute era posesoarea acestei cutiute.

Cutia contine urmatoarele:
2 produse in marime originala:
–          Toni Gard Seaside Woman Eau de Toilette 15 ml
–          Stenders balsam pentru buze 4,8 g
4 miniaturi de lux:
–          Kardashian Beauty Ulei tratament pentru par 15 ml
–          Biotherm Blue Therapy Serum 7 ml
–          Biotherm Blue Therapy Crema de noapte 5 ml
–          Collistar capsula anticelulita
Vouchere valorice:
Voucher 10 lei, valabil la achizitia de produse Kardashian Beauty in valoare de minim 59 lei; voucher 30 lei, valabil la achizitia de produse Biotherm in valoare de minim 150 lei;  voucher 10 lei, valabil la achizitia de produse Stenders in valoare de minim 90 lei;  voucher 30 lei, valabil la achizitia de produse ingrijire corp Collistar.
Voucherele valorice pot fi utilizate pana la 31 mai 2016, pentru o singura achizitie.

 Parerea mea despre produse:

Parfumul Toni Guard Seaside, asa cum sugereaza si numele este un parfum racoros, cu note marine. Eu n-am mai folosit de foarte mult timp astfel de parfumuri placute pentru simtul olfactiv, dar fara o amprenta personala. Parfumurile care ma definesc sunt spre exemplu Givenchy Amarige, Gucci by Gucci, Jasmin Noir Bvlgari, Poeme Lancome sau Tresor Midnight Rose. Pe langa aceste parfumuri pe care le recunosc din zeci de parfumuri si de care nu ma satur sa le port iar si iar acesta este un parfum usor de trecut cu vederea. (in doua cuvinte genul de parfum care ar putea sa fie achizionat din supermarket). Cu toate acestea are un mare plus, dupa parerea mea; anume ca poate fi folosit cu incredere vara, deoarece notele subtile marine se preteaza acestui sezon. 

Daca l-as mai cumpara o data? Sincer, nu. Nu mi se potriveste si nici nu e foarte persistent (sau cel putin eu nu il simt dupa dupa 2-3 ore).

 Balsamul de buze Stenders e senzational. Are un gust fructat si e foarte cremos. Nu am mai folosit pana acum produse Stenders, dar cu siguranta o voi face de acum inainte. Acum transfer acest balsam de buze in toate gentile pe care le port, deoarece este hidratant, nu se intinde (untul de shea ¨e vinovat¨).

Kardashian Beauty Ulei tratament pentru par 15 ml. Contine ulei din seminte de chimen negru. L-am folosit de doua ori pana acum. Am aplicat in palma o mica cantitate pe care am distribuit-o uniform prin masaj la inceput la varfuri si apo spre radacina. Nu va temeti sa treceti degetele pe toata suprafata parului, acest ulei nu ingrasa parul deloc. Un mic minus (care poate fi inteles, doar este un produs ce contine 100% ulei din seminte de chimen negru) este ca miroase a...chimen. Dar avand in vedere ca mi-a lasat parul matasos si stralucitor si mi l-a si indreptat putin (eu am par care tinde sa se increteasca), cu siguranta l-as recomanda. As fi preferat sa fie comercializat in gramaje mai mici (nu numai 500 de ml).

Collistar capsula anticelulita - La instructiuni se recomanda utilizarea unei capsule pentru tot corpul. Nu stiu cum sunt altii, dar eu mie abia mi-a ajuns pentru un picior. Este foarte usor absorbit de piele si am transferat cu greu o mica cantitate pe celalat picior. Iar pentru ¨aripioare¨ nu mi-a ramas o picatura. Am simtit efectul imediat, pielea parea mult mai ferma. Catifelata cu siguranta. L-as achiziona cu drag, daca ar fi comercializat in cantitati mai mari (borcanul cu 17 capsule la 175 ron mi-ar ajunge cel mult o saptamana).


Biotherm Blue Therapy Serum 7 ml si Biotherm Blue Therapy Crema de noapte 5 ml

Am folosit serumul dupa care am aplicat crema de fata. Serumul este usor incorporat in ten. Are si o pipeta, perfecta pentru dozarea produsului in functie de nevoie. Am aplicat cateva picaturi pe care le-am intins pe fata si gat prin miscari circulare.
Crema are un parfum discret si o textura consistenta. Inca nu sunt convinsa de aceste produse, le-am folosit doar de doua ori. Totusi sunt multumita ca nu sunt comedogenice si sunt usor absorbite de piele. Eu le folosesc deoarece am tenul mai mereu obosit si o viata dezordonata care si-a pus amprenta pe el.

Imi place sa testez mai multe produse pana sa-mi achizitionez ceva, asa ca cu siguranta voi mai testa cateva mostre pana sa ma decid asupra unei game anume. Deocamdata ma multumesc cu serumul cu efect iluminator de la Estee Lauder si serumul de la aceeasi firma Advance Night Repair. 

Concluzie : Aceasta cutiuta magica iti da ocazia sa testezi la un pret accesibil produse variate. Este recomandata persoanelor care sunt deschise la noi sugestii. De exemplu, o persoana foarte multumita de uleiul ei de argan de par va fi greu de convins sa il schimbe cu un ulei din seminte negre de chimen. 



In aceasta seara vreau sa va prezint ritualul meu de infrumusetare pentru un inceput de saptamana infloritor!

In urma selectarii mele in campania #buzzsecom, am intrat in posesia unor produse cosmetice naturale, pe care le folosesc in nenumarate combinatii.


In aceasta seara am decis sa imi prepar o masca de par pentru hidratare intensa, sa-mi curat tenul temeinic dupa care sa aplic o crema cu efect restructurant pentru epiderma (tenul meu era obosit si tern in ultima perioada), iar pentru corp am folosit ulei de avocado pe care l-am aplicat imediat dupa dus.


Ingrediente:

  • ulei de avocado din gama de fito-dermatocosmeticelor Life-Flo de la  Secom
  • ceai de musetel
  • crema de fata RADIANTSKIN cu HA de laSecom
  • exfoliant de corp cu cafeina
  • crema si masca hidratanta din gama Happiness de la Gerovital
  • gel crema de dus îmbogățit cu Pro Vitamine și uleiuri prețioase de la Nivea
Am inceput sa-mi prepar masca de par. Am folosit aprox. 7 ml ulei de avocado Secom peste care am adaugat aprox. 50 de ml de ceai de musetel (deoarece am parul saten deschis, folosesc musetel pentru ca parul sa capete acele frumoase reflexe aurii). 
 
Am folosit un pulverizator in care am introdus cele doua ingrediente. Dupa ce l-am agitat foarte bine, am pulverizat din abundenta pe tot parul, de la radacini spre varfuri. Dupa ce am terminat de aplicat masca, am infasurat un prosop umed pe cap. Masca trebuie lasata sa actioneze o ora.
In acest timp am avut grija sa-mi curat temeinic fata. Am folosit crema hidratanta de la Gerovital imbibata intr-o perie automata de curatare a tenului.

M-am clatit, iar apoi am aplicat masca hidratanta cu extract de zmeura tot din gama Happiness Gerovital.

Dupa ce am lasat masca de par sa actioneze, am intrat la dus. M-am samponat de doua ori ca sa ma asigur ca am inlaturat orice urma de ulei de avocado. 

Pentru corp am folosit un scrub exfoliant cu cafeina achizitionat recent dintr-un supermarket. Imi place ca imi lasa pielea catifelata.

Dupa dus, pe pielea inca umeda am aplicat ulei de avocado Secom. Spre surprinderea mea, uleiul a fost absorbit foarte repede de corp, iar pielea era catifelata. Fiind un produs 100% natural, fara parabeni, parfumuri sau coloranti, nu are nici un miros. Personal, prefer un produs eficient in pofida unui produs foarte frumos mirositor.

Pe fata mi-am aplicat crema de fata RADIANTSKIN cu acid hialuronic de la Secom

Aceasta crema are o textura onctuoasa si un miros ademenitor de fructe de care nu ma mai satur. De obicei cremele cu acid hialuronic nu miros foarte placut, asadar nu ma asteptam sa fiu asa placut surprinsa. In afara de acid hialuronic, aceasta crema mai are in compozitie anghinare, samburi de struguri, ulei de luminita noptii, unt de shea, MSM, glucozamina. Am ales sa testez aceasta crema la recomandarea unei doamne de la un salon de infrumusetare pe care obisnuiesc sa-l vizitez. Mi-a povestit despre aceste produse, dar am ascultat doar din complezenta recomandarile dumneaei, deoarece am fost destul de dezamagita de multe produse (culmea mai ales din gama de dermatocosmetice) care erau fie comedogenice, fie imi provocau reactii alergenice.

Acum ma bucur ca am sansa sa testez acest produs si sper sa fie o crema pe care o voi cumpara iar si iar.

Aceasta este ritualul meu din aceasta seara.
 
Vreau sa va povestesc in cateva cuvinte despre produsele de la SECOM pe care am placerea sa le testez in cadrul campaniei  BUZZSTORE  #buzzsecom . 
 
Produsele din gama Life-flo contin ingrediente naturale, nu contin parabeni sau alti conservanti. Conservarea acestora este naturala, prin antioxidanti naturali ai plantelor si fructelor din compozitie, iar parfumul lor este datorat uleiurilor eterice din compozitie.
Pentru iubitori de animale...trebuie sa stiti ca aceste produse nu sunt testate pe animale!
 
Produsele sunt disponibile in recipiente cu volum mare - spre exemplu uleiul de avocado il gasim intr-o sticla 473 ml. De ce sa folosesc acest ulei? Pentru ca:
  • Contine ulei pur de avocado, provenit din cultura organica, obtinut prin presare la rece
  • Este o sursa bogata in vitaminele A, B1, B2,B5, aminoacizi si alti fitonutrienti cu efect emolient si hidratant
  • Contine acid oleic, acid gras important pentru efectul regenerant
  • Are o formula imbogatita cu vitamina E, cu actiune antioxidanta                                                                                                                                              Cum pot sa-l folosesc?
  • Pesonalul din magazinul  SECOM a fost foarte bine pregatit si am aflat multe secrete de frumusete de care nu auzisem pana atunci. Domnisoara consultant mi-a recomandat acest ulei si pentru demachierea tenului, in special pentru zona sensibila din jurul ochilor. Am incercat inca din prima seara si este un demachiant foarte bun pentru zona ochilor (eram rimelata cu rimelul meu preferat de la Esee Lauder Somptuos care este rezistent la transfer) dar si pentru ten (folosisem fond de tenul Maybelline, cu acoperire medie). Mi-a curatat fata impecabil si nu imi simteam pielea deloc uscata, ca atunci cand folosesc demachiantele obisnuite
  •  Masca de par cu ulei de avocado mi-a facut parul stralucitor si matasos
  • L-am folosit pentru ingrijirea mainilor dupa ce am spalat vasele. Imi place ca se absoarbe foarte rapid in piele
  • L-am aplicat dupa dus pe intreg corpul, pentru hidratare intensa. Avand biocompatibilitate ridicata, este usor incorporat de corp
  • In zilele urmatoare o sa incerc sa prepar masti de corp si fata cu argila in combinatie cu ulei de avocado.     

Il recomand cu caldura pentru hidratarea intensa si regenerarea pielii sensibile datorita actiunii intens nutritive, dar si a efectului reparator persoanelor cu piele uscata.


        
Oua posate in ceapa caramelizata gatite la foc mic



Pentru ca de obicei nu am mult timp la dispozitie sa gatesc, in aceasta frumoasa seara de weekend am ales sa gatesc cu ce am in bucatarie.

De dimineata am primit 20 de oua de la tara (aur pretios pentru oraseni) si inca de atunci ma gandeam cum sa le organizez ca sa-mi ajunga pentru prajituri, clatite, ciorbite si alte bunatati.

Primul instinct a fost sa le testez calitatea. Asa ca am prajit 2 oua dimineata.

Seara mi-a fost din nou pofta sa mananc oua gatite cu ce mai am prin casa, caci nu aveam de gand sa mai cobor la magazin. Mi-as fi facut omleta, dar mi se pare complicat, si nici nu aveam branzica sau sunca in frigider.


Asadar am conceput o reteta ad-hoc. Am decis ca pe de o parte vreau sa mananc ceapa caramelizata in otet balsamic si pe de alta parte oua postate.

Zis si facut. M-am pus pe treaba. Dupa cateva minute in bucatarie eram deja la jumatatea drumului.


Pentru aceasta reteta avem nevoie de:

- 1-2 cepe (1 ceapa mare, sau doua mici) pe care o taiem cubulete
-3 oua (din supermarket sau pentru norocosi de la tara)
-20 ml otet balsamic (am incercat mai multe tipuri de otet balsamic, calitatea sa conteaza foartea mult intr-o reteta pentru ca un otet balsamic adevarat e foarte putin acid si e mai consistent). Eu prefer otetul balsamic de Modena (sau Padova, e la fel de bun). Otetul balsamic nu se poate inlocui cu otet de mere sau vin.
-1 lingurita de zahar pentru caramelizarea cepei
-1-2 linguri ulei de masline/floarea soarelui. Eu am folosit Philips Multicooker, care are un recipient de gatire antiaderent si am pus doar 1 lingura de ulei.
-piper si sare dupa gust
-busuioc

Mod de preparare:

Se incalzeste tigaia in care se adauga uleiul. Ceapa taiata cubulete se pune in tigaie. Dupa ce a devenit aurie, adaugam otetul balsamic si o lingurita de zahar (daca avem, se poate folosi si miere). Presaram sare, piper dupa gust. Amestecam continuu, avand grija ca sosul sa nu scada prea mult. Ceapa caramelizata se gateste la foc mic astfel incat sa aibe timp sa elimine apa si sa aiba un gust placut dulce-picant-acrisor.

Dupa cateva minute, adaugam 3-4 oua deasupra cepei si acoperim oala/tigaia. Fiind gatite pe un pat de ceapa caramelizata, ouale se vor fierbe, nu praji. In baia de aburi in doar cateva minute vom obtine niste oua posate ¨ca la carte¨.




Le mai lasam 2-3 minute dupa ce stingem focul, pentru ca aromele sa se intrepatrunda.

De aceasta data singurul lucru pe care il regret este ca am lasat sosul sa scada prea mult.

La sfarsit le-am servit pe o farfurie. Am presarat busuioc, sare si putin piper uscat deasupra.




Pofta buna!



sâmbătă, 19 martie 2016


                                       Concurs  - 5 vouchere in valoare de 25 ron fiecare pentru achizitionarea de produse fito-dermatocosmetice Life-flo® SECOM Romania 
In urma selectarii mele de catre BUZZStore pentru campania de testare a produselor fito-dermatocosmetice Life-flo® de la SECOM Romania, doresc sa ofer persoanelor care cred ca sanatatea si frumusetea nu e doar un moft si care sunt doritoare sa incerce produse de ingrijire personala 100% naturale, fara parabeni, coloranti sau parfumuri. Cel mai important este ca aceste produse se preteaza pentru preparea homemade a diverselor masti de par, ten, sau corp. Cu doar trei produse, acasa poti gasi multiple intrebuintari, in functie de dorintele fiecareia.

Eu sunt foarte incantata de aceste produse, deoarece mi-am propus sa-mi detoxific organismul, iar argila de bentonita de sodiu si uleiul de avocado sunt pe lista produselor pe care le voi folosi in aceasta cura.
 
     Pe masura ce variez modul de folosire, ma indragostesc tot mai mult de ele.

     Organizez acest concurs pentru a oferi sansa de a testa aceste produse personelor interesate din BUCURESTI.
  
 
Premiul:

     - 5 Cataloage cu produse fito-dermatocosmetice Life-flo® si 5 vouchere a cate 25 lei fiecare pentru achizitionarea acestor produse din magazinele SECOM, valabile pana pe Mai 2016.



Cerinte:

     1. Like postarii concursului pe pagina mea personala de Facebook AICI
     2. Share PUBLIC al acestui post.
     3. Sa-mi lasati un comentariu pe blog in care sa-mi spuneti in cateva cuvinte cum veti folosi acest voucher. 
     4. Primele cinci persoane care vor indeplini conditiile de mai sus, vor fi declarate castigatoarele concursului.

     - Data limita a concursului: 24 Martie 2016.

     - Vor fi 5 castigatoare, fiecare urmand sa primeasca cate 1 Catalog + 1 Voucher


     Voucherele vor fi distribuite castigatoarelor ulterior concursului, urmand sa ma contacteze prin mesaj PM Facebook. Predarea se face personal in Bucuresti. 


Rugaminte:
In momentul in care intrati in posesia premiilor, va rog sa faceti o poza cu el si sa mi-o trimiteti PM Facebook. Este foarte important sa primesc aceste poze, pentru a putea finaliza campania!

     Concursul nu este in nici un fel sponsorizat sau administrat de Facebook!


     Multumesc si multa bafta la concurs!

miercuri, 16 martie 2016





Cine sunt?


Sunt o optimista. Imi place viata, sentimentele, emotiile, natura, stiinta, literatura si tehnologia.

Am ¨aterizat cu autobuzul¨ din provincie in capitala acum ceva timp, cand am venit la facultate. Preferam sa fac facultatea in Alexandria, daca ar fi fost posibil. Ma oboseste teribil viata agitata din Bucuresti. Mai ales traficul.

Viata mea provinciala si boema printre carti s-a schimbat complet in jungla numita capitala, orasul in care petrec doua-trei ore din zi doar sa ajung undeva. Si, spre deosebire de acele persoanele temerare care isi fac curaj sa deschida o carte in metrou, eu nu pot citi in public.

De fapt, de cand am poposit pe aceste meleaguri, am citit foarte rar, si numai in vacanta. Trist, mai ales pentru cineva care are toate bibliotecile, inclusiv cea de la tara, pline de carti. Poate acum nu e momentul, de ce sa ma complic sa alerg dupa autobuz sau metrou cu cartea in mana? Doar sunt patita; imi placea sa ascult muzica pe drum, dar din cauza unui foarte posibil accident cauzat de lipsa mea de atentie, m-am lecuit. Prefer sa fiu atenta la ceea ce se intampla in jurul meu, decat sa ajung la Urgente, cu doua maini, doua picioare si sa plec ciopartita si cusuta. 

¨Pe foaie¨ scrie ca sunt jurist, biochimist, criminalist, penalist, bioinformatician, genetician, traducator/interpret.

Si eu ce fac? Cate putin din toate. Desi studiile mele sunt dintr-o paleta divergenta, mie mi se pare ca se imbina miraculos si ca exista o explicatie pentru alegerile mele.

Toti cautam, unii si gasesc, ceva care sa-i defineasca si mai ales un loc unde simt ca pot face diferenta. La fel si eu. Nu e o scuza sau o explicatie, este raspunsul la o intrebare care mi s-a pus de multe ori : Ce treaba au limbile straine cu dreptul si ce legatura este intre drept si biochimie? Una speciala. Sunt o persoana care a facut legatura intre ele. Nimeni nu s-a nascut invatat, si usile cunoasterii sunt deschise pentru cine vrea sa intre. Deci si pentru mine. Parcursul academic a fost destul de sinuos, dar simt ca a meritat pentru ca tin foarte mult la libertate. Iar ¨scoala¨ mi-a oferit o oaza de liniste, libertatea de a gandi si de a nu crede. Am avut ocazia sa intalnesc oamenii de la care am avut ce invata. Desi mi s-a parut destul de greu in timpul facultatii, iar unii profesorii mi se pareau cunoscuti, parca ii mai vazusem undeva (in Sparta?) si cerintele uneori exagerate, nu m-am lasat intimidata si am dus la bun sfarsit ce am inceput.  

Ma consider o norocoasa. O leoaica norocoasa nascuta intr-o frumoasa si insorita zi de august. 1 august ora 13:00. Mi-a placut soarele si caldura de mica. Simt ca m-am nascut sub o stea norocoasa si steaua mea norocoasa mi-a luminat calea in tot ce am intreprins pana acum, impotriva vitregiilor sortii. Dar, ca orice stea, si a mea va apune. Sper ca nu prea curand, totusi.

Imi place sa muncesc mult, sa scriu, sa invat lucruri noi zilnic. Noptile scriu, ca si acum. Lucrari de licenta, de diseratie, articole, sau fac traduceri. Cand m-am hotarat sa fiu pe cont propriu, freelancer, nu mi s-a parut ca este foarte greu.

Ca orice meserie, are si plusuri si minusuri. Marele plus e ca iti da o senzatie de libertate, ca nu trebuie sa fii un sinistru corporatel (am lucrat ca o sclava pe plantatie zi si noapte, weekend de weekend, prin corporatii mari vreo patru ani si fug de ele ca, sa zicem, cel necurat de tamaie). Orice imi ofera o aparenta senzatie de libertate si imi permite sa fiu si sa ma exprim cum vreau, e perfect. Da, cred ca nu m-am nascut sa am sefi, supervizori, sau alti superiori cu denumiri kilometrice.

In acest moment cochetez cu ideea de a preda. Mai am timp sa ma gandesc pana la examenul de titularizare.

Blogul meu vreau sa fie in primul rand un jurnal de impresii si ¨panseuri¨personale. Impresii despre carti, filme, gastronomie, calatorii, lifestyle, despre viata mea de zi cu zi cu bune si rele.

O sa scriu mici povestiri (review-uri) despre tot ce am avut ocazia sa testez, am primit cadou (si primesc foarte multe cadouri) sau mi-am achizitionat eu.

Asa cum unele femei iubesc pantofii, eu iubesc parfumurile si produsele cosmetice. De fiecare data cand intru intr-o parfumerie, ma simt ca un copil intr-un magazin de dulciuri. Imi stiu slabiciunea, si am invatat sa o tin sub control. Prefer sa am un plan de cumparaturi si un buget limitat. Nu vreau sa mai ies dintr-o parfumerie si sa constientizez mai apoi ca s-a dus jumatate din venitul meu lunar intr-o jumatate de ora. Asa cum voi explica in reviw-urile pe care le voi face, nu tot ce e scump face minuni, dar pana sa ajung la aceasta concluzie cu iz de vulpe care nu ajunge la struguri si zice ca sunt acri, am strabatut mult drum. Si am testat prea multe produse ¨pricey¨ca sa ajung la aceasta concluzie.

Simtul olfactiv si vizual de biochimist isi spune cuvantul. Si da, foarte putine produse m-au impresionat cu adevarat si am simtit ca merita sa le achizionezi, chiar daca au un pret mai piperat. Mi s-a intamplat de cateva ori sa-mi achizitionez un parfum care mirosea senzational pe tester, dar nu si pe pielea mea. Ph-ul si paricularitatile pielii fiecaruia dintre noi difera, de aceea o sa incerc sa fiu obiectiva in evaluarile mele. In plus, gusturile nu se discuta. De gustibus et coloribus, non disputandum est.

Tot din experienta mea, destul de vasta, am invatat ca efectul unui produs depinde si de modul in care il folosesti. Spre exemplu, prefer sa aplic unele tipuri de fond de ten cu buretelul, iar pe altele cu degetele. Si diferenta e enorma.

Pana sa ajung la rezultatul optim, fac mai multe incercari. Asa m-am ales si cu o reactie alergica la un serum destul de scump (am primit niste mostre in magazin), incapatanandu-ma sa cred ca acele cosuri (mai degraba furuncule, cum nu mai avusesem din adolescenta) de pe fata mea nu sunt cauzate de serum, ci de alti factori. Dupa trei incercari, m-am lasat batuta. Am preferat sa uit experienta. Si numele serului. Nu si tenul meu. Inca mai vad semnele.

Totusi eu ma ghidez dupa o vorba, ca sa nu supar legea karmei si anume...Daca nu am nimic bun/frumos de spus, mai bine tac. Deci, nu intentionez prin review-urile mele sa imi exprim dezamagirea intr-un mod categoric. Asa cum am spus, oamenii sunt subiectivi. In plus, fiecare avem particularitati fizice specifice, deci rezultatele nu sunt aproape niciodata identice atunci cand folosim aceleasi produse. Voi incerca sa fiu cat mai obiectiva si corecta in evaluari.
  

Primul review de produse pe care il voi face este la gama Life-Flo de la Secom. Am fost norocoasa si am fost selectata intr-o campanie de testare. Maine ma voi duce in magazinul Secom din Bulevardul Iuliu Maniu pentru a ridica produsele cosmetice pe care le voi testa. Un consultant de frumusete imi va recomanda produsele potrivite pentru tenul meu.

Sunt foarte nerabdatoare sa testez aceste produse, deoarece trebuie sa recunosc, pana acum nu am mai folosit produse Secom. Sora mea, in schimb, le foloseste si mi le-a recomandat, asadar ma astept la rezultate daca nu surprinzatoare, cel putin placute.

Din motive expuse mai sus, sunt destul de reticenta cand incerc produse noi. Cele mai multe produse cosmetice nu sunt compatibile cu fata mea. Pe scurt, sunt comedogenice.

Sper ca produsele de ingrijire Life-Flo, din ingrediente 100% naturale si fara parabeni sa ma surprinda placut.

Foarte putine produse cosmetice sau parfumuri m-au surprins intr-atat incat sa-mi doresc sa nu se mai termine niciodata, dar au fost totusi cateva. Aceste produse de beauty merita sa le fac cunoscute in urmatoarele postari.

Voi reveni cu mai multe impresii despre experienta Secom in zilele urmatoare.